More

    Careiul va avea stemă şi drapel

    carei-sigla

    Consilierii locali careieni au aprobat o nouă stemă pentru municipiul Carei în cadrul şedinţei de marţi. Modelul vechi de stemă, aprobat în cursul anului trecut, a fost respins de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie.

    “Consiliul Local Carei a adoptat în cursul anului trecut un model de stemă, însă acesta a fost respins de Comisia Naţională de Heraldică. Comisia a invocat o serie de probleme legate de culorile folosite. Am apelat la o firmă specializată, care a făcut un nou model de stemă a municipiului pe baza recomandărilor acestei comisii”, ne-a declarat directorul Direcţiei de Cultură şi Sport Carei, Bogdan Georgescu. Noua stemă, aprobată marţi de Consiliul Local, va putea fi folosită în mod oficial abia după ce va fi avizată de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie.

    În alegerea stemei, consilierii locali careieni au ales între trei variante elaborate de firma de profil. Viitoarea stemă a Careiului va avea culorile roşu, albastru şi verde, având ca elemente o cetate, un turn şi Monumentul Ostaşului Român, precum şi o pasăre stilizată.

    Municipiul Carei va avea şi un steag propriu. Directorul Direcţiei de Cultură şi Sport, Bogdan Georgescu, ne-a declarat că noul steag este inspirat după modelul celui folosit în prezent, având culorile roşu şi albastru dispuse pe orizontală, însă va avea în centru stema municipiului Carei. După ce va primi avizul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie din România, bineînţeles.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE