More

    CARTEA LUI OVIDIU T. POP – LA DISPOZIŢIA DVS.!

    Cât adevăr prin titlul şi conţinutul cărţii „Poveşti pentru oameni …mari şi …mici”, grupaj de „mici” eseuri semnate de cunoscutul şi apreciatul profesor de matematică Ovidiu T. Pop. Editura „Citadela” se poate mândri pentru faptul că acest profesor, subliniez, de matematică scoate o serie ce aparţin beletristicii. Ba, mai mult, se detaşează cu mult faţă de ceea ce apare azi. Deşi s-a născut în Zalău, Ovidiu Pop aparţine în totalitate oraşului nostru, cunoscând perfect oamenii cu tot ce le aparţine în bine şi rău, ştiindu-le gândurile, sentimentele şi trăirile sufleteşti. De unde? Este un profesor adevărat, un bun pedagog şi mai ales psiholog. I-a urmărit pe elevii săi şi după absolvirea Colegiului naţional „M. Eminescu”, ştiind despre soarta majorităţii acestora. Ce frumos vorbeşte şi scrie despre familia model de profesori, Gheorghe şi Rozalia Cosma!

    Nu i-au fost îndeajuns cele 185 de pagini, cu 55 de poze ilustrative pentru a realiza aceste tablete minunate, cărora autorul le spune simplu „microeseuri”. Să le spunem cum vrem, dar ele sunt nişte trăiri sufleteşti ale autorului, nişte amintiri puse sub semnul bunului simţ, al recunoaşterii unor valori, aduceri aminte despre viaţă cu frumosul, sublimul şi esteticul ei. În cele 160 – 165 de microeseuri, amintesc câteva, de-a dreptul remarcabile şi prin personajele abordate. Am pornit de la „Argument” semnat de Aurel Pop, editorul cărţii, care subliniază că a făcut cunoştinţă cu parte din eseuri la revista „Citadela”, învăţând pe mulţi câte ceva din istoria umanităţii, să învăţăm să fim buni, să fim iertători, dar… să nu uităm!

    Un lucru ce m-a răscolit la Ovidiu Pop, este faptul că volumul de faţă este dedicat familiei sale, celor atât de apropiaţi de sufletul lui imens, curat şi plin de lumină, care se reflectă şi asupra noastră, a cititorilor: Antonia, Andra, Flavia, Laura, Dragoş, Cătălin şi Rodica. Spune într-un eseu că „Oamenii se nasc… egali. Însă această egalitate ţine doar câteva… clipe.” De fapt se nasc la fel, dar mediul, societatea îi strică şi-i diferenţiază.

    Ce frumos prezintă emoţionanta cunoştinţă cu viitorii cuscri. Era la Braşov în 2007, de revelion şi reîntâlnirea după 25 de ani cu un personaj ambiţios, luptător şi optimist, Bencze Mihaly. Ce discuţii frumoase despre matematică! Şi eu credeam că ea rămâne atât de exactă şi seacă, pe când, iată că un matematician scrie literatură! Mă întreb, un literat poate scrie matematică? Mă îndoiesc!

    Apar personaje cunoscute lui, dar şi ţării şi cu mult peste graniţele acesteia. Îl prezintă într-o formă biografică aparte pe Marius Teodorescu, care a trăit doar 36 de ani, legat fiind de Alba Iulia. Îşi aduce aminte de discuţiile legate de performanţele celor ce îndrăgesc matematica, chiar la pregătirea lor în tabere de specialitate organizate la Turţ, Tarna şi Vrăticel. Ovidiu Pop crede ceva ce ne dă de gândit, mai ales că, aşa, cum ar dori el, acolo, în Rai să existe o parte rezervată Oamenilor matematicii! Poate aşa este!

    Lansările cărţilor de matematică de la Colegiul „M. Eminescu”, unde Ovidiu Pop pledează pe ideea înţelegerii adevărate a întrebării ce pare banală „Ce e matematica?” Şi o lămureşte bine prin discursul său, cuprins între paginile 39-40.

    La Ovidiu nu încape zicala: nu văd, nu aud, nu vorbesc! Din contră, este volubil, deschis şi întreţine un dialog frumos, chiar prin monologul interior folosit de multe ori de-a lungul cărţii. Atrage atenţia materialul despre profesorul Gh. Cosma, acest om care a condus destinul învăţământului din regiunea de pe atunci, Maramureş, care a coordonat activitatea unui liceu care s-a afirmat în ţară şi în lume. Tot important este eseul despre Corneliu Chişu, singurul deputat în istoria Canadei, provenit din România, cu care ne mândrim, dacă ştim şi vrem să ştim de el. Acesta îi mulţumeşte profesorului său Gavril Cavaşi, pe care l-a elogiat şi într-o emisiune televizată „Oameni şi Fapte”. De fapt, Ovidiu Pop a fost eroul unei astfel de emisiuni, în care a fost revoltat că oamenii valoroşi pleacă după ce statul a cheltuit enorm pentru formarea acestora! Ovidiu m-a corectat spunând că nu pleacă ci îi alungăm! Oricum Ovidiu e aici şi-i mulţumim şi pentru această carte ce va fi lansată în luna mai. Felicitări, Ovidiu!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE