Unul dintre cele mai impresionante fenomene culturale ale acestui an nu s-a petrecut nici în sălile de spectacol, nici în cele ale muzeelor, ci pe dealurile de la Huta Certeze.
Duminică a avut loc o adevărată demonstraţie despre cum să păstrezi vie o tradiţie de peste o jumătate de secol. Aşa că ceea ce facem astăzi cu moştenirea culturală şi naturală este o parte importantă din proiectul nostru pentru societatea viitoare.
Când vine vorba despre patrimoniu, foarte multă lume nu se gândeşte decât la artefacte cu valoare artistică (precum clădirile de patrimoniu atât de vulnerabile astăzi în faţa rechinilor imobiliari) sau istorică (de exemplu, patrimoniul arheologic). Sunt puţini cei care îşi dau seama că în categoria patrimoniului intră şi tradiţia populară, patrimoniul etnografic, cu rădăcini milenare, sub diversele ei aspecte.
Păstrarea unei astfel de sărbători este cu atât mai importantă cu cât România se confruntă astăzi cu o criză profundă în ceea ce priveşte atitudinea faţă de patrimoniu, indiferent de tipurile acestuia.
Inapetenţa lui Nicolae Ceauşescu pentru tradiţiile româneşti este binecunoscută şi reflectă, pe de o parte, obsesia comuniştilor pentru ştergerea oricărei moşteniri care poate da specificitatea unui neam, dar şi, trebuie să o recunoaştem, o anumită atitudine mai răspândită în societatea românească. Este vorba despre un adevărat mit al modernizării care nu se poate face altfel decât negând valoarea propriului mod de viaţă şi a propriilor tradiţii. A fost şi este nevoie de o acţiune permanentă de trezire a conştiinţei, pentru a salva şi a face să existe în continuare o serie de elemente ale patrimoniului etnografic pe cale de dispariţie în contextul unei modernizări care nu poate fi evitată, dar care nu trebuie să ducă, automat, la pierderea tuturor tradiţiilor şi valorilor.
Norocul nostru, al locuitorilor acestor meleaguri, este că Sâmbra Oilor – o sărbătoare a oşenilor – recunoscută şi apreciată de întreaga comunitate sătmăreană – a bifat duminică cea de-a 59-a ediţie. Semn că autorităţile judeţene au înţeles cât de important este patrimoniul etnografic. Cine uită, nu merită, spunea Nicolae Iorga.