More

    Căpuşele au făcut ravagii de 1 Mai

    capuse

    Zeci de sătmăreni care au preferat să-şi petreacă minivacanţa de 1 Mai la iarbă verde au fost muşcaţi de căpuşe. Aceştia au cerut ajutor de specialitate de la personalul medical de la Urgenţe.

    Chiar dacă vremea nu a fost deloc favorabilă, sute de sătmăreni au ales să-şi petreacă minivacanţa de 1 Mai la iarbă verde. Pentru o parte dintre aceştia, vacanţa a luat sfârşit mult mai devreme deoarece au fost muşcaţi de căpuşe. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, Constantin Demian, în acest sfârşit de săptămână la Urgenţe s-au prezentat peste 20 de persoane care prezentau înţepături de căpuşă. „Cei care sunt înţepaţi de aceste insecte nu trebuie să intre în panică. Să se adreseze medicului de familie sau personalului medical de la Urgenţă. De obicei, în astfel de cazuri se administrează o singură doză de antibiotic”, a precizat Constantin Demian. Marea majoritate a celor muşcaţi de căpuşe sunt cetăţeni ai municipiului Satu Mare care şi-au petrecut vacanţa la iarbă verde.

    Tot în week-end, la Urgenţe s-au mai prezentat opt sătmăreni victime ale unor agresiuni, opt sătmăreni aflaţi în stare avansată de ebrietate după petrecerile de 1 Mai, dar şi şase victime ale unor accidente de circulaţie. De asemenea, pentru îngrijiri medicale la UPU au mai ajuns un bărbat care a vrut să se sinucidă ingurgitând medicamente, un copil care a înghiţit din greşeală o agrafă de păr, doi bărbaţi care au suferit mai multe răni după ce au lucrat cu un flex, un sătmărean muşcat de un câine şi un altul care a prezentat arsuri la nivelul gambei de la toba de eşapament a unei motociclete.

    În total, în acest week-end prelungit de 1 Mai, la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean au ajuns 554 de pacienţi, marea majoritate fiind cazuri medicale obişnuite, cu excepţia celor prezentate mai sus.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE