More

    ONU: Deșeurile electronice și electrocasnice sunt un “tsunami mondial” cu efecte grave asupra sănătății

    4

    Deșeurile de la aparatele electronice și electrocasnice se transformă într-un veritabil “tsunami mondial”, cu efecte grave asupra sănătății oamenilor și a naturii, a avertizat, luni, la Geneva, directorul executiv al Programului ONU pentru mediul înconjurător (United Nations Environment Programme, UNEP), Achim Steiner, relatează EFE și AFP.

    Expertul brazilian a făcut această declarație la inaugurarea unei conferințe referitoare la gestionarea produselor chimice și a reziduurilor periculoase, care reunește, timp de două săptămâni, 1.500 de delegați din 180 de țări.

    ‘Ne aflăm în fața unei mari stupizenii economice, pentru că aruncăm la gunoi mari cantități de materii prime care s-ar putea reutiliza’, a comentat Achim Steiner.

    În 2014, s-au aruncat 41,8 milioane de tone de produse electronice și electrocasnice — mai ales aparatură pentru bucătărie, mașini de spălat rufe și instalații pentru baie—, cantitate echivalentă cu încărcătura a ‘1,15 milioane de camioane cu 18 roți’.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE