După ultimele cuvinte, rostite cu o voce tremurată, a oftat prelung. Oarecum resemnat şi-a reluat povestirea.
“ Mai pe urmă m-am căsătorit cu barmana. N-am avut încotro. Ea mă făcea să uit totul, dar băiatul meu n-a uitat nimic. Într-o seară de toamnă a venit la mine la serviciu. Tocmai mă pregăteam să plec acasă . Nu-l văzusem de foarte multă vreme. Mai, mai să nu-l recunosc. S-a apropiat de mine, m-a salutat şi mi-a pus întrebarea: – Tată… ştii ce s-a întâmplat cu mama? – . Nu…i-am răspuns cu ochii întrebători. Mai apoi l-am rugat să ne aşezăm pe această bancă din parc. – Tată, mi-a zis băiatul meu, mama s-a căsătorit cu un director şi… -. Mi-a povestit totul. M-am îngrozit…”.
Parcă i se tăiase răsuflarea. Ultimul cuvânt “ îngrozit ” l-a rostit cu mare greutate. Parcă apăruse în faţa lui o stafie. Devenise palid ca o lămâie. Fruntea îi era plină de broboane mici de transpiraţie, care străluceau în lumina razelor de soare.
“ Rodica se recăsătorise… Noul ei soţ era un bărbat gelos, suspicios şi plin de prejudecăţi. Dacă, din întâmplare, vreun bărbat se uita la soţia lui era jale. După ce ajungeau acasă, soţul gelos o lua la întrebări. O ploaie de întrebări: Cine este tipul ? De unde-l cunoşti ? Te-ai mai întâlnit cu el ? De ce s-a uitat bărbatul acela la tine ? Freneticul interogatoriu se termina uneori cu o bătaie zdravănă. Nemaisuportând agresivitatea, întrebările agasante şi scenele de gelozie, pe deasupra şi bătaia, Ea s-a hotărât să plece la părinţii ei. Pregătise totul din timp. Într-una din zilele ei libere l-a luat pe băieţel de la grădiniţă şi a plecat la părinţii ei. Tot în ziua aceea, Ea s-a reîntors la bloc cu maşina, condusă de tatăl ei, pensionar. După ce autoturismul a fost parcat în faţa blocului cu patru etaje, cât mai aproape de una dintre intrări, Ea s-a adresat tatălui ei : – Tată, mata n-are rost să mai urci pînă la etajul III. Aşteaptă-mă aici în maşină. Mai am doar câteva lucruri să-mi iau şi mă întorc imediat – . Cuvintele rostite de Ea, atunci, le-am aflat de la un locatar de la parterul blocului.
M-am uitat la ceas. Mai erau trei sferturi de oră până la plecarea trenului.
“ Între timp, cineva l-a informat prin telefon pe noul ei soţ că soţia lui îl va părăsi în ziua aceea. Puţin mai târziu, el a plecat în mare grabă de la serviciu. Agitat peste măsură a intrat în blocul în care locuia pe una din uşile existente în spatele clădirii. A deschis uşa apartamentului şi a trântit-o cu putere în urma lui. Ea tocmai voia să plece. S-a uitat mirată şi înspăimântată la el. Totuşi, a avut curajul să-i spună îndîrjită: M-am săturat de geloziile tale. Plec la mama. Te părăsesc ! Cearta dintre ei a izbucnit ca un incendiu. Întrebările şi replicile întrecuseră orice limită. El, ieşindu-şi din minţi, cu faţa congestionată de mânie, a luat o bară de fier şi a început să o lovească pe Ea cu multă cruzime. Sub ploaia nemiloasă de lovituri bestiale, Ea a căzut pe covor scăldată în sânge. A căzut pentru totdeauna. Soţul ei a rămas prostit în faţa cadavrului. Se uita la Ea ca un animal încolţit. Prin minte îi treceau tot felul de întrebări acuzatoare, la care nu găsea nici un răspuns. A început să murmure, smiorcăindu-se: Ce-am făcut ? Pe obrazul lui se ivi pe neaşteptate o lacrimă. A îndepărta-o repede, de parcă ar fi alungat o gânganie.
“ Tatăl Ei se săturase să mai aştepte în maşină. A urcat bătrâneşte scările până la etajul III. Fără să mai bată la uşă a intrat în apartament. Ce faci ? nu mai v… O lovitură straşnică după ceafă l-a făcut să cadă ca lovit de fulger. Socrul lui a murit pe loc. Criminalul a stat cu victimele în apartament o zi şi o noapte. În dimineaţa următoare, pe la ora patru, s-a aruncat cu capul în jos pe fereastra apartamentului. S-a zvârcolit ca un şarpe câteva secunde, apoi şi-a dat răsuflarea. L-au găsit locatarii blocului. În urma lui a lăsat doi morţi şi o scrisoare “.
Aşteptam nerăbdător ca bătrânelul să dezvăluie conţinutul scrisorii, dar, după o clipă de rătăcire, printre tenebroasele sale amintiri, acesta a continuat:
“ După ce băiatul meu mi-a povestit toate astea… a vrut să plece. Nu l-am lăsat. L-am consolat cum am ştiut eu mai bine şi l-am rugat să rămână la noi. Băiatul meu era un tânăr inteligent şi manierat. A terminat cu bine liceul. După aceea, a reuşit la facultate. Visul mamei lui se împlinise. Cum e şi firesc, într-o zi s-a îndrăgostit şi el de o fată. L-am sfătuit să-şi termine mai întâi studiile şi-apoi să se căsătorească. De atunci, nu i-am mai văzut. Am aflat, mai pe urmă, că s-au căsătorit. Pe noi, nu ne-a invitat nimeni la nuntă. Nici nu ştiu dacă am fi mers sau nu…
A început să plouă de parcă norii plângeau…Picăturile se loveau în cădere de frunzele copacilor. Bătrânelul şi-a băgat în buzunar bucata de pâine rămasă, s-a ridicat şi fără să mai spună nimic s-a îndreptat molcom către ieşirea din parc. Vremea judecăţii îi ardea ceafa albită de scrisoare.
Dumitru Ţimerman