Înainte de a formula concluzii tranşante, ne limităm deocamdată la constatarea că preşedintele Klaus Iohannis se abţine să facă aprecieri pe marginea diverselor iniţiative legislative ale Parlamentului sau ale Guvernului, înafară de cazurile în care cere reexaminarea acestora. Desigur, şi în aceste cazuri el se dovedeşte un alt fel de preşedinte comparativ cu Traian Băsescu, aşa cum s-a angajat, dar aşteptările şi speranţele mai întârzie încă deplina confirmare.
Din ce se vede până acum, Klaus Iohannis face totul să nu semene cu predecesorul său din Palatul Cotroceni. Adică şi-a propus să aibă o relaţie bună cu Parlamentul, indiferent de legile care se votează acolo, să colaboreze cu Guvernul. Beneficiile noului stil de a conduce treburile ţării, deşi au înmugurit evident, mai aşteaptă să înflorească, aşa cum se cuvine. Iată câteva argumente.
Între ceea ce Constituţia îi cere explicit să facă şi ceea ce îi interzice imperativ, există un spaţiu de mişcare pe care Băsescu l-a folosit timp de zece ani aşa cum l-a dus şi mai ales cum nu l-a dus capul.
Într-o cu totul altă manieră, lăudabilă până la un loc, Klaus Iohannis se mulţumeşte, iată, să recurgă în vederea corijărilor din domeniul legislativ doar la cererea de reexaminare, stipulată, ce-i drept, de Constituţie. Dar, conform aceloraşi prerogative ale sale, actualul preşedinte al României este chemat să exprime puncte de vedere clare şi concrete asupra unor chestiuni de interes naţional, înainte ca răul să nu mai poată fi reparat. Iar unele dintre instrumente poate fi tocmai forţa opiniei publice.
Numai că la legea privind finanţarea partidelor politice preşedintele a cerut reexaminarea după ce a descoperit o portiţă pentru finanţările ilegale. Legea merge din nou la promulgare aproape în aceeaşi formă şi nu mai poate fi întoarsă de preşedinte. Urmează acum să meargă la promulgare legea alegerilor locale. Dacă preşedintele va cere reexaminarea “coabitarea” dintre PNL şi PSD pe această temă va funcţiona din nou, cu aceleaşi consecinţe. În sfârşit, în ultima perioadă asistăm la o ofensivă de modificare a legislaţiei penale (de la suspiciuni rezonabile la indicii temeinice).
Este, desigur, contraindicat ca preşedintele Klaus Iohannis să vorbească despre orice, precum făcea exasperant predecesorul său. Dar un nou stil de a face politică înseamnă mai ales să vorbească despre lucrurile cu adevărat importante, altminteri rămânem în continuare ancoraţi doar în perimetrul aşteptărilor şi al speranţelor.