More

    Etapa a doua, la Baia Mare

    Etapa a doua a Campionatului Naţional de Rally Sprint de la finalul săptămânii este una cu totul inedită. Asta pentru că principalul promotor al acestui eveniment, directorul ACR Satu Mare David Seletye a mutat etapa afară din judeţ, la Baia Mare. Aşadar, sâmbătă, Bulevardul Unirii din Baia Mare va găzdui o etapă de rally-sprint. Circuitul va fi unul stradal, în centrul oraşului, unde începând cu ora 8.30 se va da drumul la înscrieri, iar cele două manşe de concurs cronometrate vor începe în jurul orei 11.00. Organizatorii, ACR Satu Mare, ACR Maramureş, respectiv Auto Karting Rider’s Satu Mare aşteaptă un număr record de participanţi. Vor veni piloţi licenţiaţi şi nelicenţiaţi din mai multe zone ale ţării. Finish-ul competiţiei este programat în jurul orei 16.00. Revenind la campionatul Rally Sprint, este o competiţie deschisă pentru orice tip de autoturism, se pot înscrie piloţi nelicenţiaţi şi piloţi licenţiaţi. Iată clasele:
    – JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă, sau spate cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP;
    – JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1;
    Grupa nelicenţiaţi
    – ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindre reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc;
    – ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc;
    – ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree;
    Grupa licenţiaţi Open
    Aici participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus.
    – OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree. Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint;
    – OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.

    Va exista şi o clasă denumită simplu Open, unde pot participa doritorii înscrişi la una dintre grupe, după achitarea unui sprijin material suplimentar organizatorilor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE