More

    Accidente de circulaţie produse de şoferi beţi

    accidente

    Două din cele trei accidente înregistrate pe raza judeţului Satu Mare în cursul zilei de duminică au fost produse de şoferi aflaţi la volan după ce în prealabil consumaseră băuturi alcoolice în cantităţi impresionante. Primul dintre acestea s-a produs duminică dimineaţa, în jurul orei 5.45, pe strada Botizului. Din cercetările efectuate, poliţiştii Biroului Rutier au stabilit faptul că Florin B., în vârstă de 21 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism marca Audi, pe fondul neadaptării vitezei a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    Un alt eveniment rutier a avut loc duminică noaptea pe strada Amaţiului. Aflându-se la volanul unui autoturism marca Skoda, Vlad T. a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu autoutilitara marca Ford, care era parcată. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cazuri, oamenii legii au întocmit câte un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

    Accidentul care nu a fost cauzat de un şofer băut s-a produs duminică după prânz, în localitatea Halmeu. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Serviciului Rutier care au constatat că un tânăr în vârstă de 27 de ani a condus motocicleta, marca Suzuki, pe DN 1C, iar pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
    Robert Marcus

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE