More

    PIEŢELE din judeţ, ACAPARATE de ŞMECHERI. Direcţia Agricolă are SARCINĂ să-i depisteze

    piete

    Potrivit afirmaţiilor făcute azi în şedinţa Colegiului Prefectural, de directorul Direcţiei Agricole Satu Mare, Ioan Cioltean, 40% dintre locurile din pieţele sătmărene sunt destinate producătorilor. „Celelalte 60% nu ştim ale cui sunt. Sunt pentru alţi domni, nu pentru producătorii agricoli”, a precizat Cioltean.

    În aceste condiţii, prefectul Eugeniu Avram a solicitat direcţiei agricole să facă controale în pieţe. „Direcţia Agricolă este însărcinată ca în perioada următoare să facă controale în pieţe. Trebuie urmărit cine ocupă celalalte 60% dintre locurile din pieţe şi solicit să mă informaţi şi pe mine”, a arătat prefectul.

    Tot cu această ocazie, Cioltean a afirmat că până în prezent au fost eliberate 1.174 de atestate de producători şi 1.1.54 de carnete de comercializare pentru producători. Directorul Direcţiei Agricole a mai arătat că dacă comune precum Hameu a eliberat peste 300 de atestate de producători, în judeţ sunt foarte multe primării care până la această dată nu a eliberat niciunul. Mai multe detalii cu privire la acest aspect veţi putea urmări în ediţia de mâine a ziarului nostru.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE