More

    Număr RECORD de AGRESIUNI împotriva FEMEILOR. Totul s-a întâmplat IERI

    femei

    În data de 20 mai 2015, în jurul orelor 11:00, poliţiştii Postului de Poliţie Medieşu Aurit au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, de către un bărbat, despre faptul că o femeie ar fi fost agresată. Din cercetările efectuate s-a stabilit că Maria C. i-ar fi aplicat vecinei sale, în vârstă de 63 de ani, o lovitură la nivelul capului cu o sapă. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

    Ieri, în jurul orelor 19,20, poliţiştii de ordine publică sătmăreni au fost sesizati prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, de către numita S. Ileana din Satu Mare, despre faptul ca ar fi fost agresată. Oamenii legii au stabilit că între femeie şi Vasile N. exista o stare conflictuală mai veche, iar pe fondul consumului de alcool bărbatul i-ar fi aplicat o lovitură cu pumnul la nivelul feţei. Nu a fost necesară transportarea la unitatea medical a victimei.

    Miercuri, în jurul orelor 15:00, poliţiştii Sectiei Gherţa Mica, au fost sesizaţi prin plângere prealabilă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani, din Tarna Mare, despre faptul că în ziua de 17.05.2015, în jurul orelor 01:00, ar fi fost agresată. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că numitul V. DOREL, din aceiaşi localitate, pe fondul consumului de alcool, a pătruns fără drept în locuinţa femeii şi i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul corpului.

    În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violente, iar în ultimul caz şi pentru violare de domiciliu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE