More

    Căpşunarii au sărbătorit pe cinste la Halmeu

    halmeu

    Comuna Halmeu a fost sâmbătă gazda celei de-a doua ediţii a „Festivalului căpșunilor”, eveniment organizat de Primăria Halmeu, cu largul concurs al Consiliului Judeţean. Cu aceeaşi ocazie s-a sărbătorit şi ziua comunei, care a ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Alături de locuitorii din Halmeu, la eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Altfatter Tamas, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, senatorul Pataki Csaba, deputatul Kereskenyi Gabor și primarul comunei Halmeu, Incze Lajos.

    Sărbătoare ajunsă la a II-a ediţie
    Evenimentul a debutat prin defilarea majoretelor, urmată apoi de luările de cuvânt ale oficialităților, care au deschis cea de-a II -a ediție a „Festivalului căpșunilor”. “Îi prezentăm astăzi pe harnicii noştri căpşunari, care ne prezintă roadele muncii lor, şi care luptă pentru întâietate în cadrul concursului căpşunarilor. Datorită calităţii gustului şi aromei specifice, căpşunele de Halmeu este cunoscut în toată ţara. Mă bucură faptul că tradiţia organizării Festivalului Căpşunilor nu s-a întrerupt chiar dacă întâmpinăm greutăţi în organizarea lui”, a spus primarul Incze Lajos.

    Nicolae Feher are cei mai buni căpşuni
    După deschiderea oficială a urmat jurizarea celor 23 de probe de căpșuni înscrise în concurs. În urma evaluării efectuate de o comisie formată din vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor – în calitate de preşedinte, subprefectul Altfatter Tamas şi senatorul Pataki Csaba, locul I şi III a fost adjudecat de Nicolae Feher, în timp ce locul II a fost adjudecat de către Ioan Kiss.

    Guvernul încearcă să îi ajute pe căpşunari
    Prefectul Eugeniu Avram, în calitate de reprezentant al Guvernului României, a precizat că în acest moment se caută soluţii pentru sprijinirea producătorilor. “Aş vrea să felicit în mod deosebit producătorii de căpşuni din localitatea Halmeu şi din întreg judeţul Satu Mare, să le mulţumesc pentru modul cum ştiu să ne promoveze judeţul prin calitatea produselor lor, pentru că oricine ar vrea să renege faptul că în judeţul nostru se cultivă cele mai bune şi mai autentice căpşuni ar fi cel puţin răutăcios. Vă cunosc problemele, vă cunosc frământările, ştiu necazurile dumneavoastră, dar vă asigur că în calitate de reprezentant al Guvernului României în teritoriu voi fi alături de dumneavoastră în aşa fel încât să vă faceţi viaţa mai uşoară”, a spus Eugeniu Avram.

    75% din căpşuni se produc la Halmeu
    Subprefectul Alfatter Tamas a ţinut să sublinieze importanţa zonei, arătând că 75% din producţia de căpşuni a României provine din Halmeu şi împrejurimi. “Trebuie ştiut că trei pătrimi din producţia ţării este din zona Halmeului. Este un lucru deosebit. Ştiu că aveţi o problemă cu vânzarea lor, ştiu că este o problemă deosebit de importantă. Eu cred că pe lângă vinul de pe Dealurile Sătmarului şi pălinca sătmăreană, trebuie să facem eforturi ca să înregistrăm şi căpşunul de Halmeu, pentru a vă putea aduce aici o firmă procesatoare a căpşunelui pentru a vă putea valorifica producţia la preţul pe care îl meritaţi”, a spus Altfatter Tamas.

    DSC_0131

    Consiliul Judeţean, principalul susţinător
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va susţine întotdeauna comunităţile locale, în special cele aflate în nevoie. De altfel, Consiliul Judeţean a fost principalul susţinător financiar al evenimentului. “Mă bucur că noi, Consiliul Judeţean, reuşim să fim mereu aproape de autorităţile locale şi să ajutăm pe cât posibil. Halmeu este, într-adevăr, o comună renumită prin producţia de căpşuni. Din păcate, sunt probleme cu vânzarea, dar sper ca oamenii, în final, să găsească soluţii. Pentru tot ceea ce faceţi pentru comuna Halmeu vă mulţumesc, vă felicit şi vă asigur de tot sprijinul meu, al preşedintelui Consiliului Judeţean şi al colegilor mei. Vă asigur că am fost, suntem şi vom fi mereu alături de dumneavoastră”, a spus Mircea Govor.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE