Ce norocoşi suntem aici, în Satu Mare! Puţine oraşe, ce se cred culturale, se bucură de faptul că pot îmbina literatura cu matematica! Există, cu prisosinţă, un exemplu admirabil în această privinţă!
Există un profesor, doctor în matematică, scriitor, dar un foarte bun matematician, autor şi cu 7 caiete „ale eminescienilor sătmăreni”. Acesta este Ovidiu T. Pop, care în al 7-lea volum se ocupă, spre cunoaşterea noastră, de Eugen Seleş, care a condus actualul Colegiu Naţional „M. Eminescu” timp de 20 de ani, după o perioadă la Liceul „Dragoş-Vodă” din Sighetu Marmaţiei.
Sigur, prezintă activitatea în ASTRA, cea de elită ca director, amintirile unor personalităţi (dr. Ioan Vida), profesorii ce s-au perindat la catedrele liceului, absolvenţi, tablouri de absolvire (ce bună tradiţie – pierdută!), seturi de fotografii grăitoare ale întâlnirilor absolvenţilor (tradiţie – păstrată!).
Oricum, 8 mai rămâne o zi importantă în viaţa Colegiului „M. Eminescu”, zi în care s-au îmbinat armonios o serie de activităţi, unele omagiale, altele cu preocupările frumoase ale unui director, tot de elită, cum este prof. Ioan Pop, cu un colectiv de dascăli de-a dreptul de invidiat!
Nu este uitată familia prof. Gh. Şi Rozalia Cosma, martori fideli ai evoluţiei acestei unităţi de învăţământ, o mândrie a judeţului şi ţării! Şi iată, fostul director şi inspector gen. al Regiunii Maramureş se nimereşte a fi tot profesor de matematică, prin persoana d-nului Gh. Cosma, căruia îi dorim multă sănătate!
Matematica însuşită în liceu favorizează dezvoltarea ideilor generale, conţinând idei ale ştiinţei şi ale culturii, iar însuşirea matematicii adânceşte cunoaşterea ideilor naturii, a literaturii. Îmi vin în minte din amintirile lui Grigore C. Moisil, întrebându-l pe un absolvent de liceu de ce a venit la Facultatea de matematică, răspunzând: „…fiindcă mă interesează ştiinţele umaniste”.
Raportul dintre matematică şi literatură poate fi văzut, credem, sub mai multe aspecte. În planul creaţiei propriu-zise, în cel al analizei creaţiei literare cu ajutorul modelelor matematice şi chiar în fabricarea poeziei cu calculatorul.
Avem în vedere cei doi poli ai limbajului, cel ştiinţific şi cel liric, care nu sunt disjuncţii, pentru că fiecare frază aparţine limbajului literar, iar cel ştiinţific este o componentă a limbajului literar. O demonstrează Ovidiu T. Pop în tot ce scrie. La el limbajul ştiinţific şi limbajul poetic se află la niveluri de abstracţie diferite. Există în literatură un poet Dan Barbilian la fel de mare ca Ion Barbu. Orice text purtând marca Barbilian-Barbu are o particularizare inevitabilă: aceleaşi texte aparţin, simultan, limbajului ştiinţific şi celui poetic, contestând, astfel, ideea incompatibilităţii dintre limbajul ştiinţific şi cel poetic. Convenţiile matematice (triunghi, paralelogram, sferă, con etc.) acumulate în mare număr, facilitează memoria, stimulează intuiţia. Aceasta se vede în seria de cărţi ale lui Pop Ovidiu, unde logica matematică conduce la obiectivarea analizei, adică la separarea părţii intuitive de cea logică. Să nu uităm că şi în matematică şi în literatură noi gândim într-o limbă naturală.
Poezia lui Nichita Stănescu pune în mişcare o serie de concepte matematice: sferă, cub, linie dreaptă etc., din care poetul reţine o notă esenţială, simbolistică pentru a o transforma în metaforă revelatoare. El, poetul, purifică emoţia de haina sentimentală aducându-o în stadiul de „cristale geometrice”. Întâlnim şi la Arghezi, la Lucian Blaga sau Ion Barbu, care au înţeles şi au pătruns „geometria” limbajului poetic. Matematicianul şi poetul, ecuaţia şi metafora, se întâlnesc într-o atitudine comună faţă de univers. La N. Stănescu „cercul” este simbolul universului închis, „pătratul”, „triunghiul” sunt forme ale libertăţii de gândire. Ion Barbu socoteşte poezia o „prelungire a geometriei”. Poezia lui este „cânt” şi „semn al minţii” fără o frustrare a deliciilor estetice.
Visul solar a lui Enigel e construit de imagini geometrice: „Mă-nchin la soarele-nţelept/ că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână”/. Universul matematic este corelativ cu universul poetic.
Prin Ovidiu T. Pop, matematicianul şi scriitorul se întâlnesc în teoria matematică şi în scris într-un univers comun, în cel al speculaţiei filozofice asupra valorii gândirii umane.
Se vede formaţia sa matematică, dar este capabil de a cuprinde un complex întreg de elemente într-o singură privire, spiritul de sinteză de care dă dovadă. El valorifică limbajul matematic, valorifică termenii ştiinţifici şi dovedeşte o intuiţie simbolică şi în lucrările de matematică şi în cele de literatură.
Se spunea pe drept că matematicianul aşează cosmosul într-o ecuaţie, iar poetul concentrează lumea într-o metaforă (după Hug). Oricum, misterul matematicii se dezvăluie treptat pe calea demonstraţiei, iar în poezie încercarea de descifrare a misterului verbului nu face decât să-l adâncească. Prin experienţa lui, Ovidiu T. Pop şi prin activitatea sa scriitoricească îmbină atât de frumos tot ce am prezentat în prezenta pledoarie.
Teodor Curpaş