More

    Lucrările la masterplanul apă-canal, realizate în proporţie de 40% la Carei

    consiliu-carei

    Consilierii locali careieni au aprobat toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de ieri. N-au existat nici măcar obişnuitele dispute interminabile pe marginea lor. Tot în cadrul şedinţei de ieri a fost prezentat raportul Camerei de Conturi, care a verificat finanţările acordate asociaţiilor culturale, sportive şi cultelor religioase. Lucrările la masterplanul apă-canal sunt executate în avans faţă de graficul stabilit, a arătat reprezentantul asocierii care execută lucrările.

    Strategia, actualizată anual
    Primul proiect de hotărâre a vizat aprobarea unui studiu de fezabilitate privind iluminatul public în zona statuii Sfântului Florian și a parcului delimitat de străzile 1 Decembrie 1918 și George Coșbuc. Administraţia locală doreşte să asigure un iluminat corespunzător în zona statuii şi a parcului de lângă fostul sediu al Primăriei Carei.

    Consilierii au mai aprobat ranforsarea prin asfaltare a aleilor de intrare la cele două capele precum și a aleilor principale din Cimitirul Ortodox și Romano-Catolic de pe strada Cimitirului. Strategia de dezvoltare locală a constituit obiectul următorului proiect de hotărâre aprobat. S-a arătat că această strategie nu este bătută în cuie, realizatorii acesteia aşteptând eventuale iniţiative de modificare. De altfel, această strategie va fi actualizată anual.

    Consiliul Local a aprobat solicitarea unui furnizor de servicii pentru a realiza o reţea de fibră optică în municipiu. A fost finalizat, în sfârşit, bugetul Spitalului Municipal Carei, după ce a fost încheiat recent contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru anul în curs.

    Finanţări acordate legal
    La cererea reprezentanţilor unei fracţiuni, city-managerul Beko Tamas a prezentat raportul Camerei de Conturi, care a efectuat un control la Primăria Carei. Acesta a accentuat faptul că, potrivit raportului, administraţia locală a acordat în mod legal toate finanţările pentru diversele asociaţii civile, sportive şi cultelor religioase. Inspectorii Camerei de Conturi au avut o serie de obiecţii privind decontul sumelor acordate. Administraţia locală a contestat raportul, aşteptând rezultatul demersului.
    Consilierii au discutat şi pe marginea modernizării şi extinderii reţelelor de apă şi canalizare. Reprezentantul asocierii firmelor SC Saminstal SRL, SC Poszet SRL, Keviep KFT, SC Viakon Drum SRL, care a câştigat licitaţia, a informat Consiliul Local că lucrările sunt executate în avans faţă de graficul stabilit, fiind realizaţi 18 km de canalizare, reprezentând circa 40% din volumul total al lucrărilor. Astfel, nu sunt probleme care să împiedice implementarea la termen a proiectului.

    Bogdan Tulbure

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE