More

    Juniorii lui Paul Mihai merg la Timişoara

    Juniorii C de la Olimpia s-au calificat la turneul semifinal al Campionatului Naţional şi se vor bate la Timişoara pentru calificarea în marea finală.

    FRF a atribuit clubului ACS Poli Timişoara organizarea fazei semifinale iar alături de echipa gazdă , Olimpia va mai avea de jucat cu CSU Craiova şi Kinder Târgu Mureş.

    Antrenorul Paul Mihai speră ca echipa lui să termine între primele două locuri la acest turneu. “Mergem cu speranţa că putem ajunge în marea finală de la Buftea. Oricum ca obiectiv ce singuri ni l-am propus e o clasare între primele patru la nivel naţional”, a mărturisit Paul Mihai la conferinţa de presă de miercuri.

    Iată programul galben-albaştrilor:
    Duminică
    – 18.00: Olimpia-CSU Craiova
    Luni
    – 18.00: Poli Timisoara -Olimpia
    Miercuri
    – 09.30: Targu Mures-Olimpia
    Câştigătoarea seriei merge în marea finală iar ocupanta locului doi va disputa finala mică a Naţionalelor!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE