More

    O moţiune sortită eşecului

    Parlamentul României va dezbate azi prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta iniţiată după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis. Este vorba de o moţiune sortită din start eşecului, după cum demonstrează toate calculele. Nici măcar iniţiatorii, adică liberalii, nu îi dau prea mari şanse de reuşită.

    Moţiunea de cenzură semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL. Pentru a fi adoptată, moţiunea ar trebui să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor. Liberalii n-au nici cea mai mică şansă să strângă voturile necesare, lucru extrem de evident, în condiţiile în care coaliţia majoritară, formată din PSD, UNPR, PC, PLR, întruneşte 298 de parlamentari, la care se adaugă cei 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale.

    Deşi PNL spera ca UNPR să se întoarcă împotriva guvernului, liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat că este într-o coaliţie de guvernare, este un om serios şi şi-a dat cuvântul că susţine Guvernul.

    Parlamentarii PSD vor fi prezenţi azi la moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului, dar nu vor vota, fiind treaba opoziţiei să obţină voturile necesare, a anunţat ieri preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb.

    UDMR, care numără 25 de parlamentari, prin preşedintele Hunor Kelemen, a anunţat că nu va vota împotriva moţiunii, dar că unii dintre ei vor vota pentru, iar alţii se vor abţine. Având în vedere toate aceste calcule şi poziţii, e clar că moţiunea de cenzură iniţiată de liberali nu are şansă de reuşită. Însă constituie un nou prilej de scandal pentru liderii PNL, care sunt de-a dreptul disperaţi din cauza faptului că nu au absolut nicio şansă să ajungă la guvernare pe cale legală.

    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE