More

    Satu Mare, înfrăţit cu judeţele vecine din Ungaria şi Ucraina

    infratire01

    Conducerea Consiliului Judeţean, prin preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, au primit ieri delegaţiile raionului Vynohradiv (Ucraina), raionului Hust (Ucraina) şi judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria). Cu această ocazie au fost semnate protocoalele de înfrăţire, toate părţile implicate asumându-şi angajamentul în vederea unei bune colaborări pe viitor.

    Bună colaborare cu vecinii
    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a subliniat importanţa colaborării între judeţele din această parte a Europei. “Parafarea acestor legături de colaborare şi de prietenie, de înfrăţire între judeţele care sunt chiar la graniţa României. Judeţe pe care şi Dumnezeu aşa a vrut, ca să fie prietene pentru a putea colabora cu ele. Noi, judeţul, Consiliul Judeţean, am considerat că este important, în primul rând, să avem o bună colaborare cu judeţele de peste graniţă, indiferent că vorbim de Ucraina sau Ungaria”, a spus Adrian Ştef.

    Satu Mare, un partener de încredere
    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, i-a asigurat pe oaspeţii din Ungaria şi Ucraina că judeţul Satu Mare va fi un partener de încredere pe viitor. “Suntem încântaţi şi le mulţumesc pentru că sunt alături de noi la sărbătoarea judeţului nostru. Ne bucurăm că vom semna aceste înfrăţiri, această colaborare pe termen lung, care înseamnă foarte mult pentru toate părţile. Le asigurăm de cea mai bună colaborare, de tot respectul nostru pentru că suntem cea mai mare şi mai importantă instituţie a judeţului Satu Mare. Şi avem foarte multe pârghii şi posibilităţi de colaborare. Să dea Dumnezeu să fie un început bun şi să ne întâlnim şi la dumneavoastră şi să vă simţiţi bine de Ziua Judeţului”, a declarat Mircea Govor.

    Ungaria, un partener vital pentru dezvoltare
    Adrian Ştef a ţinut să precizeze, înainte de parafarea acordului de înfrăţire cu judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg, că acest demers este o încununare a istoriei fructuoase a relaţiilor dintre cele două părţi. “Vreau să le mulţumesc celor din judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg, în primul rând, pentru buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul timpului. Dovada o fac proiectele transfrontaliere, din care am avut de câştigat ambele părţi. Legături foarte bune între cele două judeţe, dar şi între instituţiile din subordine. Am avut proiecte atât pe reabilitarea infrastructurii rutiere, a infrastructurii de sănătate, sociale”, a spus Adrian Ştef.

    Vicepreşedintele judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg, Szabo Istvan, a precizat că prin acest acord se va asigura o platformă pentru o şi mai bună colaborare pe viitor. “Mă bucur că s-a ivit această posibilitate prin care ne putem atinge ambele părţi scopurile. Mulţi ar putea crede că pregătirea acestei înfrăţiri ar putea fi doar una formală. Dar ţin să precizez că nu este chiar aşa, având în vedere proiectele importante şi multe semnate între noi şi judeţul dumneavoastră. Prin acest demers dorim să asigurăm o nouă platformă pentru o colaborare tot mai fructuoasă între cele două părţi”, a spus Szabo Istvan.

    infratire02

    Valori comune între Satu Mare şi Vynohradiv
    Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare a ţinut să puncteze faptul că sătmărenii şi ucrainenii din Vynohradiv împart aceleaşi valori, fapt care facilitează înfrăţirea. “Ne dorim să existe o relaţie şi o legătură foarte bună de prietenie cu cei din judeţul Vynohradiv. Pot să spun că aici, împreună cu Transcarpatia, am avut o istorie comună. Cred că suntem la fel, oameni buni, serioşi, ospitalieri, care mereu am ştiut să ne respectăm unii pe alţii indiferent de etnie. Vreau să simtă prietenii noştri din Ucraina că suntem alături de ei în aceste clipe grele şi să simtă că în noi pot să aibă un sprijin”, a arătat Adrian Ştef.

    Satu Mare, sprijin pentru integrarea Ucrainei în UE
    Delegaţia Consiliului Raional Vynohradiv, regiunea Transcarpatia, a fost condusă de către Lyubimov Oleg, în calitate de președinte al Consiliului Raional Vynohradiv. au mai fost prezenţi Petei Iudita- președinta interimară a Consiliului Administrației de stat raionale Vynohradiv, Petei Iosif- consilier în cadrul Consiliului Raional Vynohradiv, Voron Viktor- primarul comunei Novoselița din raionul Vynohradiv, Haiduk Ivan – primarul comunei Hija, raionul Vynohradiv, respectiv Ivașko Vasyl – primarul comunei Cerna, raionul Vynohradiv. Președintele Consiliului Raional Vynohradiv, Lyubimov Oleg, a declarat că se bazează pe sprijinul şi experienţa judeţului Satu Mare în încercarea Ucrainei de a se integra în Uniunea Europeană. “Acum, în secolul XXI am încercat să ne unim cu Europa, să fim aceeaşi familie europeană. Iar acum Ucraina plăteşte pentru acest lucru un preţ foarte mare. Este agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Din această cauză Ucraina este foarte slab dezvoltată. De aceea dorim să îi mulţumim domnului preşedinte Ştef că ne-a dat posibilitatea să avem o colaborare foarte bună şi să ne ajute să ne integrăm în marea familie europeană”, a declarat Lyubimov Oleg.

    Cultura, un liant între Satu Mare şi Hust
    Adrian Ştef a ţinut să precizeze că un rol important în stabilirea unei colaborări la acest nivel între Satu Mare şi Hust l-au jucat instituţiile de cultură. “În stabilirea acestei legături un rol important l-a avut legătura culturală, şi trebuie să îi mulţumesc domnului Pop Felician, pentru că prin Centrul de Creaţie am reuşit să legăm până la urmă şi o înfrăţire între cele două judeţe. Au legături foarte bune, proiecte foarte bune, şi iată că până la urmă am reuşit să punem baza şi să realizăm premisele înfrăţirilor”, a spus Adrian Ştef.

    Experienţa sătmăreană, o şansă pentru Ucraina
    Din partea Consiliului raional Hust au fost prezenţi Oleksandr Lypchey, în calitate de președinte al Consiliului raional Hust, Mykhailo Prystaya – președintele interimar al administrației raionale de stat Hust, Mykytiuk Janna- şefa Direcției de învățământ din cadrul Administrației de stat a raionului Hust, Zhupan Siuzanna – şefa Departamentului juridic din cadrul Administrației raionale de stat Hust, Patskan Oleksandr – vicepreședintele administrației raionale de stat Hust, respectiv Anzhelika Fetko – președinta Comitetului Sindicatelor cadrelor didactice din cadrul Consiliului raional Hust. Oleksandr Lypchey, în calitate de președinte al Consiliului raional Hust, a precizat că se află pentru prima dată în România. “Relaţiile pe care le-am început sperăm să constituie un fundament pentru a putea dezvolta aceste relaţii de colaborare, pentru a fi mult mai bune. Sperăm ca judeţul Satu Mare să ne împărtăşească din experienţa sa, astfel încât să facem paşi concreţi înspre Uniunea Europeană”, a spus Oleksandr Lypchey.

    Azi se semnează înfrăţirea cu Ostalb
    Delegaţia din Ostalb (Germania) va fi reprezentată azi, cu ocazia semnării actului de înfrăţire, de către Klaus Pavel – în calitate de prefect al județului Ostalb, dr. Joachim Blase – primarul oraşului Schwabisch Gmund și vicepreședintele partidului CDU (în județul Ostalb), Peter Traub – primarul localităţii Oberkochen, Josef Mischko – președintele partidului SPD (în județul Ostalb), dr. Rolf Siedler – membru în alianţa ”Die Grunen”, Judith Bildhauer – prefectura din Ostalb, responsabilă cu înfrățirile.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE