More

    Republica Moldova-pas spre Occident

    Locuitorii a 457 de localităţi din Republica Moldova au participat duminică, 28 iunie a.c., la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale. Confruntarea, de un important interes local, a avut în acelaşi timp o încărcătură simbolică de dimensiuni ample. Protagoniştii competiţiei au fost, pe de-o parte, Dorin Chirtoacă, reprezentantul Partidului Liberal, partid pro-românesc, unionist, euro-atlanticist şi, pe de altă parte Zinaida Greceanîi, fost premier comunist, prietenă personală a lui Vladimir Putin, pro-rusă, reprezentantă a PSRM, propovăduitor al Uniunii Euro-Asiatice.

    De altminteri, şi data alegerilor a fost una simbolică. Ele s-au desfăşurat la exact 75 de ani de la ocuparea Basarabiei de către ruşi. Prin votul lor românii de peste Prut au dat un puternic semnal lumii, optând pentru Occident.

    Cea mai mare miză a reprezentat-o municipiul Chişinău, dat fiind valoarea simbolică a Capitalei, dar şi faptul că aici este concentrat cel mai mare număr de alegători.

    Însă, bătălii grele s-au dat şi în alte oraşe mari, precum Cahul, Soroca sau Comrat. În final, partidele pro-europene au câştigat detaşat, adjudecându-şi cele mai multe funcţii de primar.

    Comisia Electorală Centrală a anunţat că duminică au fost prezenţi la urne 881.594 de alegători (o prezenţă de 47,73%). În Chişinău au participat la vot 307.735 de persoane – 48, 79% din numărul total de alegători. Liberalul Dorin Chirtoacă a fost reales, pentru a treia oară, primar al Chişinăului.

    În pofida prognozelor şi a sondajelor, partidele pro-europene au obţinut majoritatea şi în consiliile din cele mai multe localităţi din Republica Moldova, inclusiv la nivel raional. Este, în această situaţie, de maximă importanţă acum crearea unei majorităţi parlamentare dintre PLDM, PDM şi PL, formaţiuni care au obţinut majoritatea voturilor la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, dar nu au reuşit să formeze o alianţă.

    Voicu D.Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE