More

    Bani mai mulţi şi mai uşor de obţinut pentru fermieri

    daniel1

    Fermierii sătmăreni vor avea posibilitatea să obţină bani mai mulţi dacă vor depune cereri de finanţare pentru măsurile ce vor fi derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

    Prezent ieri în judeţ, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a prezentat aceste măsuri la Tăşnad şi Valea Vinului şi a stat de vorbă cu fermierii şi reprezentanţii autorităţilor locale.

    Caravana PNDR la Tăşnad

    Ministrul Daniel Constantin a fost însoţit, în vizita sa în judeţul Satu Mare, de reprezentanţii Caravanei PNDR, şi anume secretarul de stat George Turtoi, directorul adjunct al Agenţiei de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), Iulian Bucătaru, reprezentantul Agenţiei Naţionale a PNDR, Daniela Elena Rebega, şi directorul APIA la nivel central, Mihail Puţintei. La întâlnirea de la Tăşnad au mai fost prezenţi subprefectul Altfatter Tamas, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul oraşului Tăşnad, Vasile Mitraşca, reprezentantul GAL Satu Mare Sud-Vest Petreşti, Ştefan Toga, directorii instituţiilor subordonate Ministerului Agriculturii, primari şi fermieri din zonă. În deschiderea întâlnirii, primarul Vasile Mitraşca a mulţumit ministrului Daniel Constantin dar şi celorlalţi reprezentanţi ai Caravanei PNDR pentru că au acceptat să se întâlnească la Tăşnad cu fermierii şi reprezentanţii autorităţilor locale. Totodată, a mai arătat că în oraşul Tăşnad, dar şi în localităţile din zonă, sunt fermieri harnici, adăugând faptul că oraşul este cunoscut în special datorită staţiunii balneoclimaterice. După ce a făcut o scurtă prezentare a GAL Satu Mare Sud-Vest, Ştefan Toga şi-a exprimat mulţumirea faţă de conducerea CJ Satu Mare, care a ajutat sub formă de împrumut GAL-urile din judeţ, fiind printre puţinele consilii judeţene din ţară care au făcut acest lucru.

    Dificultăţi în circuitul informaţional

    În continuare, ministrul Daniel Constantin a arătat că se află în judeţul nostru din două motive şi anume pentru a oferi informaţii cu privire la PNDR 2014-2020, dar şi pentru a fi puse bazele unei Reţele Naţionale de Dezvoltare Rurală. “Am observat că informaţia nu ajunge la timp, iar în unele cazuri deloc, la potenţialii beneficiari, adică la fermieri. Din acest motiv încercăm să dezvoltăm un parteneriat, să punem bazele unei Reţele Naţionale de Dezvoltare Rurală. Am dori ca în fiecare comună să existe o persoană care să ţină legătura cu Agenţia Naţională a PNDR şi cu Ministerul Agriculturii, care să ofere informaţii în timp util fermierilor. Judeţul Satu Mare este al treilea vizitat în această perioadă după Arad şi Timiş”, a mai spus ministrul Agriculturii.

    Fonduri duble

    De asemenea, ministrul Daniel Constantin a precizat că, prin PNDR 2014-2020, fondurile destinate fermierilor s-au dublat comparativ cu perioada 2007-2013, iar procedurile de accesare a fondurilor s-au simplificat. “Agricultura s-a dezvoltat şi am ajuns ca în ultimii doi ani să exportăm mai mult decât importăm. Agricultura are un potenţial extraordinar, cu atât mai mult cu cât acest sector este susţinut şi financiar. Trebuie să folosim la maxim aceste fonduri, ţinând cont de faptul că procedurile s-au simplificat faţă de perioada precedentă şi toate proiectele pot fi depuse on-line”, a mai spus Daniel Constantin. Ministrul Agriculturii a mai precizat că pentru a le obţine mai uşor fermierii ar trebui să se asocieze în cooperative de producţie. “Odată cu acest program, cu noua strategie, trebuie să trecem la nivelul următor de dezvoltare, la o organizare mai bună. Trebuie să ne organizăm în cooperative, să investim în agricultură, să creăm depozite de condiţionare pentru păstrarea produselor agricole. Producem, dar nu suntem organizaţi. Cooperativele de producţie sau asociaţiile de producători vor avea întâietate la accesarea fondurilor europene de dezvoltare rurală. Fiind asociaţi, femierii vor avea putere de negociere mai mare în raport cu cei care le preiau produsele. Am discutat cu ministrul de Finanţe şi vrem să elaborăm un pachet de stimulare financiară a fermierilor care se organizează în asociaţii. Sperăm ca acest pachet stimulativ să fie terminat până în toamna acestui an”, a mai spus Daniel Constantin.

    Măsuri PNDR

    Ministrul Agriculturii a mai arătat că PNDR 2014-2020 a fost lansat fiind disponibile deja câteva măsuri, o parte urmând să fie deschise în scurt timp. Astfel, tinerii fermieri vor primi 50.000 de euro, iar fermele care vor să iasă pe piaţă cu produsele lor agricole vor primi câte 15.000 de euro. Fondurile sunt mai generoase şi în ceea ce priveşte măsurile privind dezvoltarea pomiculturii. Săptămâna viitoare va fi lansat şi programul START UP destinat serviciilor non-agricole din zona rurală. Astfel, cei care vor dori să îşi extindă o afacere începută vor putea primi prin PNDR până la 200.000 de euro. De asemenea, vor fi lansate şi o serie de programe în ceea ce priveşte realizarea infrastructurii în zona rurală, destinată în special autorităţilor locale.

    Întrebări şi răspunsuri

    daniel2

    După ce a făcut prezentarea programelor, ministrul Daniel Constantin i-a invitat pe cei prezenţi să adreseze întrebări în cazul în care au nelămuriri. Astfel, fermierul Andrei Veron a precizat că doreşte să-şi extindă afacerea cu ferma de porci, respectiv să construiască un abator, o carmangerie şi un magazin de desfacere, dar s-a plâns că nu poate obţine fondurile necesare deoarece nu este considerat un circuit integrat. George Turtoi a răspuns că nu este bine informat, că ceea ce doreşte să facă reprezintă un circuit integrat şi, în cazul în care va aplica pentru această măsură, va primi punctajul necesar obţinerii fondurilor necesare. Primarul comunei Petreşti, Marchiş Otto, a cerut ca avizele să fie solicitate numai la depunerea proiectelor. Ministrul Agriculturii a răspuns că noile prevederi nu prevăd depunerea acestor avize decât în momentul în care este semnat contractul de finanţare. Întrebat dacă Ministerul Agriculturii are o strategie cu privire la repunerea pe picioare a unor unităţi de producţie care acum sunt închise, dar sunt dotate cu utilajele necesare procesării, ministrul Daniel Constantin a spus că este o idee foarte bună şi că trebuie gândită o strategie în cadrul căreia cei care doresc să facă acest lucru să fie ajutaţi. A subliniat din nou importanţa asocierii producătorilor agricoli pentru a reuşi acest lucru. Un alt fermier a întrebat dacă există o soluţie de ajutor financiar pentru fermierii care au terenuri în ariile protejate “Natura 2000”. George Turtoi a arătat că pentru aceste zone sunt subvenţii separate. “Lucrăm în prezent la un program de plăţi compensatorii pentru fermierii care au terenuri în aceste zone. Sperăm că până la începutul anului viitor să avem acest program şi să putem achita plăţi compensatorii pentru cei ce au terenuri în ariile protejate”, a mai spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

    Fermierii, afectaţi de ariile protejate

    La finalul întâlnirii de la Tăşnad, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a mulţumit ministrului Agriculturii şi echipei sale pentru că şi-a făcut timp şi a venit în mijlocul fermierilor sătmăreni. “Sper ca problemele discutate aici să fie luate în considerare şi rezolvate în măsura în care se poate. Prin prezenţa dumneavoastră aici demonstraţi că Guvernul din care faceţi parte se preocupă de agricultura din România”, a mai spus Mircea Govor. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a dorit să atragă atenţia asupra modului în care au fost prelungite contractele cu custodele ariilor protejate din situl “Natura 2000”. Trebuie să aveţi neapărat o discuţie cu ministrul Mediului pentru a vedea sub ce formă au fost prelungite contractele cu custodele ariilor protejate. Vom ajunge în situaţia ca jumătate judeţul să fie inclus în aceste arii. Fermierii sătmăreni au mult de suferit de pe urma acestor arii protejate, mai ales în Ţara Oaşului. Avem impresia că cineva face intenţionat acest lucru şi ceva nu miroase a bine. O să pun în discuţie acest aspect şi în cadrul primei întrevederi pe care o să o am cu primul-ministru, dar vă rog şi pe dumneavoastră să aveţi o discuţie cu ministrul Mediului în acest sens”, a mai spus Mircea Govor.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE