More

    Invitaţie la spectacol pe patru roţi

    Pasionaţii de motoare şi maşini sunt invitaţi astăzi pe Bulevardul Transilvania din Satu Mare. Acolo unde are loc etapa a patra a Campionatului Naţional de Rally Sprint. După etapa a treia de la Carei, raliul revine la Satu Mare.


    Şi-au anunţat prezenţa peste 70 de piloţi din Baia Mare, Livada, Oradea, Carei, Marghita, Sânmartin, Zalău, Miercurea Nirajului, Sighetu Marmaţiei, Cluj-Napoca, Urziceni, Şimleu Silvaniei, Ungaria şi Satu Mare, la toate categoriile de motorizare şi vârstă. Înscrierile au loc de la ora 8.30, iar de la ora 11.00 se dă startul primei maşini. Dacă totul va decurge conform cronometrului, festivitatea de premiere este programată la ora 17.00. Pentru cei care vor să circule în această zonă, vă reamintim că Bd. Transilvania şi străzile Petofi, Petru Bran, Bujorului, Alexiu Berinde şi Retezatului vor fi închise parţial sau total. Organizatori sunt ACR Satu Mare, CS Auto-Karting Rider’s şi Primăria Satu Mare şi invită toţi pasionaţii să vadă un spectacol pe patru roţi.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE