More

    A început spectacolul pe zgură

    tenis

    Sâmbătă a debutat la Satu Mare ediţia cu numărul 41 a Trofeului Sătmarului la tenis de câmp. Peste 50 de sportivi de la cluburi din ţară şi-au dat întâlnire la Satu Mare pentru patru zile de competiţie.
    Concursul este organizat de CS Sănătatea Ergolemn Satu Mare, în colaborare cu Match Point, cei care au refăcut baza sportivă şi oferă acum condiţii de top. Vremea a ţinut cu organizatorii, iar cei prezenţi pe zgură au oferit un spectacol frumos.
    Competiţia a început cu categoriile de vârstă mici, 10 şi 12 ani, fete şi băieţi. Iar trofeul se va încheia marţi cu meciurile celor mari, de 16 ani.
    Directorul turneului, Cornel Erdei, a vorbit despre această competiţie cu vechime la Satu Mare, competiţie care a adus la această bază tenismeni cu nume mari, precum Adrian Voina, Dinu Pescariu, Andrei Pavel, Oliver Rădulescu, Rareş Cuzdriorean, Nadin Indre sau chiar Marcos Baghdatis.
    Iar arbitrul principal, veteranul Iulian Cavarnali, un iubitor al meleagurilor sătmărene, s-a bucurat nespus că se află în aceste zile la baza Match Point.
    Daniel C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE