More

    Fumatul – un viciu costisitor

    Din datele privind veniturile şi cheltuielile românilor, publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în lucrarea “Coordonate ale nivelului de trai din România”, rezultă că românii chletuiesc, în medie, 88,3 lei lunar pe gospodărie pentru a-şi procura ţigări, tutun, articole şi accesorii pentru fumat.

    La o primă vedere, ar putea părea mai puţin costisitoare această deprindere nocivă în raport cu percepţia generală privind fumatul în ţara noastră, dar se impune să avem în vedere că în statistica INS referitoare la cheltuielile gospodăriilor din această categorie nu sunt luaţi în calcul românii care nu fumează – copiii, persoane care nu se apropie din convingere de tutun şi non-consumatorii din diverse motive.

    Analiza maximelor şi minimelor părezentată în statistica INS privind cheltuielile pentru tutun şi ţigări permit creionarea a două profile distincte. Astfel, cei mai aprigi fumători locuiesc la oraş şi cheltuiesc aproximativ 133 de lei lunar pe gospodărie. Au vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani şi fac parte din gospodării cu puţine persoane situate în Bucureşti şi în vestul ţării. Pe de altă parte, cei mai prudenţi fumători locuiesc în mediul rural şi cheltuiesc 45 de lei lunar pe gospodărie.

    Au vârsta de peste 65 de ani şi fac parte din gospodării cu multe persoane, situate în Moldova sau Oltenia.

    Statistica mai arată că în mediul urban cheltuiala medie cu ţigările este de 106,5 lei lunar pe gospodărie, în timp ce la ţară această cheltuială este de 65 de lei lunar pe gospodărie.

    Contrar aşteptărilor, persoanele cu studii superioare fumează cel mai mult, iar cei cu studii primare dau cei mai puţini bani pe ţigări. Studiul INS arată că în gospodăriile conduse de persoane cu studii superioare cheltuiala cu ţigări, tutun şi accesorii este de 126,4 lei pe gospodărie. La gospodăriile conduse de persoane cu studii primare se consemnează o cheltuială pe ţigări şi accesorii de doar 46,6 lei lunar.

    Concluzia este evidentă: fumatul este un viciu costisitor, transformând banii, dar şi sănătatea, în scrum.

    Voicu D.Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE