More

    INCENDII pe bandă rulantă. Peste PATRU hectare pârjolite de FLĂCĂRI

    INCE2

    În decurs de 12 ore, pomnpierii sătmăreni au fost solicitaţi să intervină pentru limitarea şi stingerea a patru incendii în spaţii deschise.

    INCE1

    Pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată izbucnite pe raza localităţilor Carei şi Moftinu Mic, precum şi la stingerea deşeurilor incendiate la două containere de gunoi, din localitatea Satu Mare, cu pericolul de extindere la autoturismele parcate în zonă. De altfel, căldura emanată de focarul deşeurilor a deteriorat minimal unul dintre autoturisme.

    imce4

    În cazul incendiilor de vegetaţie uscată, au fost afectate de pârjolul focului, aproximativ patru hectare de teren viran şi paiele de pe un teren cu suprafaţa aproximativă de un hectar.

    În toate situaţiile, cauza probabilă a incendiilor a fost focul deschis în spaţii deschise iar mijlocul de aprindere, brichetă sau chibrituri.

    INCE3

    Pe această cale, pompierii atrag atenţia cetăţenilor că nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE