More

    Cea mai MARE CAPTURĂ de HEROINĂ din România, realizată la SATU MARE şi BISTRIŢA

    drog2

    Peste 300 de kilograme de heroină, cu o valoare de piaţă de aproximativ 40 de milioane de euro, au fost capturate marţi, după ce două tiruri, care transportau paleţi din rumeguş, au fost oprite concomitent, unul la punctul de trecere a frontierei Petea, din judeţul Satu Mare, iar al doilea la Bistriţa.

    drog8

    În TIR-ul oprit marţi, în jurul orei 11.00, în Vama Petea se aflau în jur de 170 kilograme. Drogurile au fost transportate marţi seara la Bucureşti, cu ajutorul unui elicopter.

    drog7

    Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat că cele 333 de kilograme de heroină reprezintă cea mai mare captură de acest gen după 1990.

    drog1

    În cele două tiruri a fost găsită cantitatea totală de 333 de kilograme de heroină, cu o puritate de 60-65 la sută, cu o valoare totală de opt milioane de euro, însă, odată ajunsă pe piaţa neagră, împărţită în doze, şi vândută consumatorilor, preţul stupefiantelor ar fi crescut de cinci ori şi ar fi ajuns la o valoare finală de aproximativ 40 de milioane de euro. În mod obişnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15 la sută.

    drog5

    Directorul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română, comisarul şef Claudiu Cucu, a spus că gruparea de traficanţi era monitorizată de patru ani, drogurile proveneau din Afganistan şi aveau ca destinaţie Olanda de unde o parte era exportată în alte ţări europene.

    Operaţiunea a avut numele de cod “săgeata verde”, iar poliţiştii şi procurorii DIICOT au colaborat şi cu autorităţile din Turcia şi Ucraina.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE