More

    Prefectura, asaltată cu probleme de fond funciar

    audpref

    Audienţele de la Prefectură, ţinute de prefectul Eugeniu Avram în fiecare zi de marţi, sunt asaltate de sătmărenii care au probleme de fond funciar. Titluri de proprietate acordate greşit, după părerea petenţilor, terenuri sau proprietăţi imobiliare date altcuiva, certuri între fraţi pe terenuri, sunt doar câteva dintre problemele de asemenea natură care sunt dezbătute în fiecare săptămână la audienţe. Interesant este şi faptul că marea majoritate a acestor nemulţumiri nu pot fi rezolvate de Prefectură, ci doar instanţele de judecată au acest drept, însă sătmărenii îşi încearcă norocul sperând că li se va face dreptate.

    Titluri de proprietate acordate greşit
    Printre cele mai frecvente probleme de fond funciar prezentate la Prefectură sunt titlurile de proprietate. Ori terenurile trecute pe titlurile de proprietate sunt inexistente, ori nu este trecut terenul existent. Spre exemplu, marţi, la audienţe s-a prezentat Emil Toth, din Satu Mare, care pretindea faptul că a moştenit de la părinţii săi o suprafaţă de 3,24 hectare în comuna Păuleşti, dar a fost împroprietărit doar cu 2,5 hectare, spunându-i-se faptul că restul de circa 74 de ari nu există. Petentul a recunoscut, însă, faptul că nu poate face dovada scriptică în privinţa terenului care nu a fost trecut pe titlul de proprietate.
    Prefectul Eugeniu Avram a promis că vor fi făcute o serie de cercetări pentru a se vedea care este situaţia de fapt şi i se va comunica petentului cele rezultate în urma anchetei.

    Oşenii, fără acte doveditoare
    Făcând referire la actele doveditoare, zona Oaşului este cea mai deficitară în acest sens. Potrivit unui inginer topograf din zonă, circa 90% dintre cetăţenii din Ţara Oaşului nu pot prezenta acte doveditoare de proprietate a terenurilor agricole şi pădurilor.

    Din acest motiv, cei care vor să depună proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, finanţate din fonduri europene, riscă să piardă puncte preţioase şi să nu le fie acordate tocmai din acest motiv.

    O parte dintre aceste probleme sunt prezentate şi la audienţele de la Prefectură, însă situaţia este foarte greu de soluţionat. Nici juriştii instituţiei nu găsesc posibilităţi legislative de a rezolva aceste probleme.

    Certuri între fraţi
    O altă mare problemă de fond funciar prezentată la audienţe sunt certurile dintre fraţi. Aici problematica este ceva mai vastă. Ori unul dintre fraţii moştenitori şi-a trecut pe titlul său de proprietate tot terenul, fără să-l împartă cu ceilalţi, ori a luat din terenul cuiva.

    Un caz asemănător a fost şi cel al lui Ioan Pop, din Sătmărel, care-şi acuza unul dintre fraţi că a trecut tot terenul moştenit de la părinţii săi, fără să-l împartă cu ceilalţi trei fraţi. Şi în acest caz, prefectul a dispus măsuri în sensul că vor fi făcute cercetări pentru a se arăta dacă împroprietărirea doar a unuia dintre fraţi a fost sau nu legală.

    Interesant este faptul că foarte multe dintre speţele de natură funciară prezentate la audienţele de la Prefectură pot fi rezolvate doar în instanţă, acesta fiind şi motivul pentru care juriştii instituţiei îi îndreaptă pe cetăţeni în acest sens. Însă procesele costă, de multe ori, mai mult decât contravaloarea terenurilor, astfel că sătmărenii speră ca Prefectura să le rezolve problemele.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE