More

    Reţea de traficaţi de persoane, destructurată de DIICOT

    diicot

    DIICOT a destructurat recent o reţea de traficanţi sirieni a căror membrii încercau să scoată imigranţii din ţară fie peste fâşia verde, fie prin Vămile Petea şi Urziceni, folosind acte false. Capul reţelei era coordonată de un cetățean german de origine irakiană şi de un cetățean sirian, rezident în România.

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a lui Badel Alias, zis „Khider”, cetățean german de origine irakiană, precum şi a lui Khara Mohammed Mohammed, ambii în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. În acelaşi dosar au fost trimiși în judecată și alți membrii ai rețelei de traficanți de migranți, respectiv Paraschiv Dragă, zis „Rici, Riciu”, Iulian Răzvan Măgureanu, Nicușor Coteanu și Gheorghe Dragă.

    Potrivit unui comunicat DIICOT, prin actul de sesizare s-a reţinut că, în perioada ianuarie – septembrie 2013, pe relaţia Republica Turcia – Republica Bulgaria – România – unul din statele de vest ale Europei, cu precădere Germania, şi-a desfăşurat activitatea o grupare infracţională formată din cetăţeni de naţionalitate germană, siriană, turcă, bulgară şi română, persoane care au avut ca preocupare infracţiuni din sfera traficului de migranţi de naţionaliate siriană.

    Pe teritoriul ţării noastre, gruparea infracţională era împărţită pe mai multe segmente. Unul dintre acestea, format din 9 membri, şi-a desfăşurat activitatea infracţională pe raza judeţului Satu Mare, precum şi în statele de vest din Europa (Ungaria şi Austria). Sub coordonarea inc. Khara Mohammed Mohammed, cei în cauză s-au ocupat cu preluarea migranţilor din Bucureşti, cu scoaterea ilegală a acestora prin zona de competenţă a S.P.F. Petea, iar ulterior cu transportarea până în Viena-Austria.
    Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE