Canicula din ultimele zile ne-a devastat liniştea trupului, iar pofta de răcoare am alinat-o în bălţile răcoroase ale câmpiei. E încă vară. Mai sunt câteva zile, după care vom păşi pe tărâmul Toamnei. Chiar dacă a fost secetă, ea, Toamna, ne pregăteşte încă de pe acum multe din bogăţiile ei nemaipomenit de dulci şi aromate.
Monotonia ultimelor zile de vară, care s-a instalat pe câmpurile pârjolite de secetă, este pigmentată de croncănitul ciorilor. Aş vrea să le alung, mai ales în orele dimineţii, deoarece cârâitul lor sună a pustiu şi îţi induce o stare de tristeţe desprinsă parcă din deşertul deşertăciunii. Ciorile astea parcă intenţionat crocănesc dimineaţa pentru a te trezi din somnul de plumb dinaintea răsăritului de soare. Îmi vine să strig în răcoarea dimineţii : “Cioroilor, ciorilor, plecaţi ! Toamna încă n-a venit şi nici iarna. Plecaţi ! Plecaţi, nu e vremea voastră ! Lăsaţi-ne să gustăm din clipele de linişte ale ultimelor zile de vară ! “
Necruţător timpul se aşterne prin părul tău cu zăpada sa nici rece, nici caldă, doar supărător de adevărată, plină de spaimele morţii. Câteodată îţi vine să te urci pe neastâmpărata imaginaţie şi să călătoreşti hai-hui prin lumea necuvântătoare. Uite, de pildă, ţie, poate, ţi-ar plăcea să devii un copac miraculos, plin cu flori de afecţiune. Dar, nu uita, biciul vântului, şi-al ploii, şi-al zăpezii te va maltrata în cele patru anotimpuri. Gâzele de tot felul îţi vor ciuguli din coaja trupului. Ciocănitoarele te vor despica bucată cu bucată pentru a-ţi tămădui rănile. Înfriguraţii îţi vor tăia din ramuri. Podoaba coroanei va cădea la primele brume.
Uite, de pildă, ţie ţi-ar plăcea să fii o pasăre, care zboară toată ziua peste întinderile planetei albastre. Da, dar…teama te va cuprinde-n braţe când şoimul şi uliul îţi vor da târcoale pentru a-şi înfige în aripile tale ghearele invidiei, prostiei şi dobitociei. Poate un cârcotaş te va împroşca din praştie cu pietre de ocară, pentru ca ucigătoarea discreditare să te înlăture din lumea zborului. Nu e mai puţin probabil ca unii fumători de trabucuri să te calce din greşeală cu limuzina sau gipul numai pentru că zborul tău e mai presus de tentaţia plăcerilor materiale.
Ţie, poate, ţi-ar plăcea să fii o furnică. Să n-ai treabă cu nimeni ! Să munceşti în pace şi cu dragoste cât e ziulica de mare. Da, da, da, dar…leneşii te vor scuipa cu tot felul de invective.
Uite ! Ştii ce cred eu ? Poate ar fi mai bine să rămâi om! Cu bune, cu rele, pentru a-ţi duce până la capăt povara mântuirii, fără crâcnire, lacrimi, reproşuri şi multe alte apucături pământene. Pentru o clipă, Doamne, am crezut că orizontul speranţelor s-a răsturnat peste trăiri imprevizibile ornate cu nenumărate insomnii pigmentate cu nestatornica grijă de mâine. Vin la uşa sufletului o mulţime de personaje, unele frumoase, altele hidoase, măcelărite de necredinţă şi nesupunere. E greu, Doamne, să te lupţi cu neştiinţa şi nebunia, care domneşte în trupuri sfârtecate de dorinţe negre. E greu, Doamne, să înduri sudălmile şi batjocura spinilor, care ţintesc inimile curate.
“Cioroilor, ciorilor, plecaţi ! Toamna încă n-a venit şi nici iarna. Plecaţi ! Plecaţi, nu e vremea voastră ! Lăsaţi-ne să gustăm din clipele de linişte ale ultimelor zile de vară ! “
Dumitru Ţimerman