More

    RECORD de INCENDII în acest an în judeţ. SUTE de HECTARE mistuite de FLĂCĂRI

     

    record

    Echipajele Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare au intervenit în acest an pentru lichidarea unui număr de record de incendii în spaţii deschise. De altfel, doar miercuri au fost identificate şi stinse aun număr de şapte incendii manifestate în spaţii deschise. Urgenţele au fost anunţate prin apelul pe numărul unic 112, fiind semnalate în decurs de 10 ore.

    Pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie uscată izbucnite pe raza localităţilor Negreşti Oaş (două incendii – au ars aproximativ cinci hectare de vegetaţie uscată, un saivan de oi şi aproximativ 40 panouri din lemn), Prilog Vii (au ars aproximativ două hectare de vegetaţie uscată), Vama (au ars aproximativ 50 hectare de vegetaţie uscată), Noroieni (au ars aproximativ 25 hectare de vegetaţie uscată), Tur (au ars aproximativ 50 hectare de vegetaţie uscată) şi Tătărăşti (au ars aproximativ 20 hectare de vegetaţie uscată).
    Pompierii au localizat şi lichidat incendiile cu operativitate, împiedicând propagarea acestora şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentele au fost, cel mai probabil, rezultatul provocării focului deschis în spaţii deschise.

    “Având în vedere că cele mai multe incendii semnalate în decursul lunii trecute au fost de vegetaţie uscată, (un număr record de 59 de incendii), reamintim cetăţenilor că nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE