More

    Elevii de 10, premiaţi de Minister şi Prefectură

    premiere

    Cei 12 absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Satu Mare care au luat nota maximă la examenele de Evaluare Naţională au fost premiaţi ieri atât de Ministerul Educaţiei, cât şi de Prefectură. Momentul festiv s-a desfăşurat în Sala Multimedia a Inspectoratului Şcolar Judeţean, în prezenţa prefectului Eugeniu Avram, a inspectorului şcolar general, Călin Durla, a inspectorului şcolar general adjunct, Mariana Roman, a directorilor unităţilor şcolare de unde provin elevii de nota zece, precum şi a profesorilor acestora.
    În deschidere, prefectul Eugeniu Avram a dat citire Ordinului Ministerului Educaţiei, semnat de ministrul Sorin Mihai Munteanu, potrivit căruia, fiecare elev care a luat nota zece la Evaluarea Naţională va fi premiat cu suma de 1.000 de lei. De asemenea, prefectul Avram i-a feliciat pe elevii eminenţi, le-a urat mult succes pe mai departe şi a adăugat că, pe lângă premiul dat de Ministerul Educaţiei, Prefectura Satu Mare le va înmâna câte o diplomă de onoare.
    Inspectorul şcolar general, Călin Durla, i-a felicitat pe elevii de zece din judeţ. „Aţi dat dovadă că sunteţi cei mai buni dintre cei mai buni, aţi demosntrat că şi în judeţul Satu Mare se face carte, şi vă aştept peste patru ani să luaţi nota 10 şi la examenul de Bacalaureat”, a mai spus Călin Durla, care i-a felicitat, de asemenea, şi pe părinţi şi profesori.
    S-a trecut apoi la premierea celor 12 elevi eminenţi cu bani în premii şi diplome onorifice. Aceştia sunt Bogdan Ciprian Brădişteanu, de la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade”, Corina Dragoş, de la aceeaşi şcoală, Adriana Girasim, de la Liceul Ortodox „Nicolae Steinhardt”, Ana Beatrix Indre, de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Andrea Lucuţ, de la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, Ştefania Maria Mihalca, de la „Doamna Stanca”, Teodora Alexandra Moldovan, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Ioana Gabriela Sabău, de la Şcoala Gimnazială Tăşnad, Cristina Andrea Sălăjan, de la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil”, Miruna Paula Todea, de la Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, Ovidiu Mihai Vâlceanu, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Mădălina Cristina Zele, de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Medieşu Aurit – structura Jojib.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE