Fiecare dintre noi ne aducem aminte cu drag de primul sunet de clopoţel al şcolii! Fiecare început de an şcolar îşi avea farmecul lui! Şi acum, acest 14 septembrie este aşteptat, de la mic la mare, de la învăţătoare la diriginte şi director, de toţi părinţii şi bunicii!
S-ar putea să fie aşteptat şi de cei care conduc ministerul de resort, prin vocea ministrului care a promis programe şcolare şi manuale şcolare, unele chiar oferite elevilor fără a-i obliga să le cumpere. Ce frumos! Directorii, care n-au prea avut vacanţă, s-au ocupat de igienizarea încăperilor – săli de clasă, cabinete, laboratoare, biblioteci, grupuri sanitare etc. Librăriile din Satu Mare şi oraşele judeţului încep să-şi realizeze „peste plan” vânzările de rechizite şcolare. Freamătul şi verva părintească ating apogeul şi începând de la ghiozdane (indiferent de preţ) trec o serie de tipuri de caiete ce şi-au făcut „stagiul” în dulapurile librăriilor, ca şi minele de pix învechite, alături de multe altele. Nu ştiu câţi învăţători şi diriginţi (care din 1 sept. sunt la post) verifică aprovizionarea librăriilor din localităţile mari şi a magazinelor săteşti privind aprovizionarea acestora cu cele necesare copiilor, după vârstă sau clasă. Astfel i-ar scuti pe părinţi să se trambaleze, pe căldură neobişnuită, la oraş. Sunt curios ce lucrează dascălii, indiferent de grad, în perioada 1-14 septembrie, că doar programe şi manuale n-au! Nu cred că şterg geamurile şi nici praful din clase, că nu le-ar sta bine! Poate ar fi util să aibă preocupări legate de achiziţionarea cu cele necesare pentru a începe din prima zi de şcoală chiar cu cartea!
Doamne, cât de importante sunt aceste lucruri „mici”, care adunate formează ceva măreţ: datoria de dascăl!
De ce în prima zi, la întâlnirea cu cei mici, din clasele zero, se mai plâng învăţătoarele, ca şi politicienii, cu expresia „din păcate!” Ce poate fi la o învăţătoare care preia pe cei mici, cei care păşesc pentru prima dată pragul clasei dorite, aşteptate, visate, ceva ce n-a putut rezolva? Este inadmisibil să mai existe aşa ceva. Sunt curios câte învăţătoare şi profesori ştiu ce cărţi există în biblioteca şcolii pentru vârsta copiilor, pe clase şi pe specialităţi? La un test simplu s-ar vedea dezinteresul! Atunci? Putem spune „din păcate!?”
Sunt curios câte şcoli au făcut comenzi pentru cărţi cerute de programa şcolară, pe materii, la edituri, pentru a trimite bibliotecii şcolii cărţile necesare! Nimeni! Cu banii repartizaţi pentru achiziţii de cărţi se cumpără ce se găseşte prin librării, cărţi care nu au nimic cu programele şcolare, ţinând post întreg de bibliotecar după numărul de volume existent în bibliotecă! În judeţul Satu Mare există liceu fără normă întreagă de bibliotecar, unicul din ţară! Liceu cu clasele I-XII şi profesională, cu secţie română şi maghiară, cu peste 600 de elevi. Este Liceul din oraşul Ardud! De ce? Acolo s-a uitat că biblioteca este primul laborator al şcolii şi să nu ne plângem că elevii nu citesc din cauza calculatorului! E drept, nu prea există şcoli în ţară atât de dotate ca şi cele din judeţul nostru. Nu-i văd pe elevi în bibliotecă, dar nici grămadă la calculatoare, iar când vrei să filmezi sala cu calculatoare nu poţi găsi cheia sălii, iar când le ai în faţă vezi praful de un deget pe clape! De ce? Câtă aparatură s-a primit prin „Învăţământul rural” şi o vezi depozitată în săli ascunse!
De ce? Spun toate acestea pentru că ochiul camerei de luat vederi nu minte! Dacă nu credeţi putem verifica la multe şcoli din judeţ. De fapt puteţi verifica pe propria dvs. activitate şi daţi-vă o notă la cele semnalate mai sus! Vă felicit dacă promovaţi! Am amintit aceste lucruri pentru că în această perioadă mai este timp să împlinim ceea ce n-am realizat, că o faceţi pentru Dvs., pentru copiii cu care lucraţi şi care vă aduc singurele bucurii şi satisfacţii!
Să dea D-zeu ca salariile Dvs. să devină decente! Ar fi şi acesta un imbold sigur!
Teodor Curpaş