More

    Agresorul din Centrul Vechi a fost arestat

    incatusat

    Borfaşul Norbert Kuha, care a provocat marţi după-amiază un scandal monstru pe terasa hotelului Dana II din Piaţa Libertăţii, a bătut un recepţioner al hotelului pentru că l-a împiedicat să jefuiască nişte turişti germani şi a devenit un adevărat ninja în sediul Poliţiei, agresând doi jandarmi, a primit mandat de arestare pe următoarele 30 de zile. Statul în spatele gratiilor nu constituie o premieră pentru Kuha, care a mai fost arestat şi condamnat de mai multe ori pentru furt calificat.

    Mai mult în puşcărie decât în libertate
    O simplă consultare a portalului instanţelor de judecată relevă activitatea infracţională bogată a lui Robert Kuha. În aprilie 2009, alături de alţi trei complici, acesta a fost trimis în judecată pentru furt calificat, alegându-se cu o mustrare. În 21 mai 2010, este arestat pentru furt calificat. În octombrie 2010 este condamnat la şase luni de închisoare cu executare. În mai 2011 este arestat din nou pentru furt calificat. În noiembrie 2011, este condamnat la trei ani de închisoare cu executare. În 26 februarie 2013 a fost condamnat din nou la trei ani de închisoare pentru furt calificat. În mai 2014, Judecătoria Satu Mare a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Norbert Kuha. În data de 23 iulie 2015, Kuha a fost trimis din nou în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, procesul fiind pe rolul Judecătoriei Satu Mare. În cursul zilei de miercuri, Norbert Kuha a fost arestat din nou pentru 30 de zile în urma scandalului produs pe terasa hotelului Dana II şi în Secţia nr.1 de Poliţie.

    Un adevărat ninja în secţia de Poliţie
    Reamintim că terasa hotelului Dana II din Centrul Vechi a fost distrusă marţi de un grup de borfaşi romi care îşi fac veacul în zonă. Romii respectivi au încercat să fure bunurile unui grup de turişti germani, însă n-au reuşit din cauza intervenţiei prompte a unui recepţioner. Supăraţi că le-a compromis furtul, romii au devastat terasa, iar unul dintre ei, Norbert Kuha, l-a bătut pe recepţioner şi l-a jefuit de un telefon mobil. Angajaţii hotelului au sunat la 112, la faţa locului sosind mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi. Romii, toţi domiciliaţi în imobilul prostituţiei de pe strada Horea, au fugit, însă oamenii legii au reuşit să-i identifice pe doi dintre ei. După ce a fost prins, Kuha Norbert a făcut scandal şi în secţia de Poliţie, comportându-se ca un adevărat ninja. Nu numai că i-a ameninţat, dar a reuşit să lovească doi jandarmi, pe unul în zona feţei, iar pe celălalt în zona testiculelor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE