Acordul la care s-a ajuns în cadrul Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne prevede instituirea unui mecanism temporar şi excepţional de distribuire în statele membre ale UE a 40.000 de imigranţi extracomunitari cu statut de refugiaţi din Grecia şi Italia.
În timp ce la Bruxelles miniştrii de interne ale statelor UE împărţeau refugiaţii pe hârtie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o intervenţie televizată de la Palatul Cotroceni în cadrul căreia a prezentat poziţia României privind relocarea refugiaţilor. Prezentăm succint argumentele care stau la baza poziţiei formulate.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România înţelege să nu primească imigranţi în regim de hotel, ci asumându-i. Adică, nu este doar problema de a li se oferi acestora locuri de cazare. Ei trebuie şcolarizaţi, trebuie ajutaţi să înveţe limba română, să li se asigure asistenţă medico-sanitară şi, mai ales, trebuie integraţi în societate. La fel, trebuie să meargă într-o localitate, să fie acceptaţi, să-şi găsească locuinţe pe banii lor, nu pe banii statului. Iar acolo trebuie să-şi găsească locuri de muncă.
Cu toată poziţia fermă a şefului statului, o decizie finală va fi luată în şedinţa CSAT de azi, unde toate instituţiile vor prezenta date concrete despre capacitatea României de a prelua imigranţi, dar, mai ales, să-i integreze. În cadrul CSAT, vicepremierul Gabriel Oprea va prezenta concluziile reuniunii JAI, premierul va prezenta numărul maxim de imigranţi pe care îi putem primi, iar preşedintele va completa tabloul cu decizia politică.
Subliniem faptul că atunci când a spus că România nu poate să primească mai mult de 1.785 de imigranţi, Klaus Iohannis s-a rapotat la statisticile din luna iunie, când existau numai 40.000 de migranţi în Grecia şi Italia veniţi din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Între timp, numărul imigranţilor a crescut şi continuă să crească.
“România nu este o ţară xenofobă, nici autistă, nici separatistă”, a afirmat pe bună dreptate Klaus Iohannis. Ceea ce înseamnă că România ar putea accepta o cotă mai mare de refugiaţi. Dar nu cea impusă de UE, ci o alta, negociată în numele solidarităţii europene.
Voicu D. Rusu