More

    Spectacol total, dar punctele merg la Arad

    faur-gol

    Olimpia și UTA Arad au oferit sâmbătă în fața a peste 2500 de spectatori unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase meciuri din ultima vreme de la Satu Mare. Faze multe la ambele porți, goluri frumoase, ocazii rarisime, o bară și răsturnări de situație în ambele reprize.

    Primul fluier al meciului e precedat de un moment de reculegere păstrat în amintirea lui Adrian Baciu, fotbalistul UTA-ei înmormântat ieri.Olimpia începe bine și Boștină (min 2) îl încearcă pe Miron cu un șut de la 20m.

    Același Boștină îl servește pe Faur doar că șutul acestuia din 8m trece peste transversală. UTA ripostează, Szekely are mingea la 20 de metri ușor dreapta, trimite puternic la firul ierbii, mingea trece puțin pe lângă colțul lung (12).

    După zece minute în care inițiativele s-au împărțit – fără ocazii – UTA a apărut la finalizare: Burlă a executat o lovitură de colț de pe dreapta, Botiș a reluat din colțul opus cu capul, mingea a prins efect, dar Băican a fost atent și n-a avut probleme (23).

    Se joacă pe contre iar UTA dă prima lovitura! Atac arădean din flancul drept, Polgar a trimis în adâncime pentru Curtuiuș, atacantul s-a demarcat excelent și a tras la colțul lung din 14 metri, 0-1 (24)! UTA încearcă să profite de momentul bun și o acțiune bună se încheie cu reluarea lui Dobrean de la 17 metri peste poartă (26). Vlad l-a faultat pe Takacs și a fost avertizat (27).

    Răspuns bun al Olimpiei, o centrare de pe dreapta a ricoșat la Takacs, care, liber în 9 metri dreapta, a tras defectuos (28). Olimpia reușește egalarea: Selagea l-a deschis în dreapta careului mare, la 12 metri, pe Faur, acesta a tras fără speranțe pentru Miron în colțul opus, 1-1 (30). UTA se întoarce în ofensivă, o acțiune desfășurată în flancul drept poartă mingea la Polgar, șutul din 14 metri e bun, însă Băican prinde (31). O nouă contră arădeană, o pasă peste tot mijlocul a fost recepționată de Szekely, atacantul a pătruns până la 11 metri, dar șutul a fost blocat de Heil și a ieșit în corner (33). Olimpia joacă cel mai bun fotbal de pe teren propriu din ultimul an și face rapid 2-1: fază rapidă cu centrare a lui Boștină de pe dreapta, Selagea, aflat în 6 metri, a ratat intervenția, dar Bura a fost pe fază și a împins în plasă (35).

    Vine pauza, publicul e în picioare și își aplaudă favoriții.Ai noștri storși de vlagă intră la vestiare. De unde , după mai bine de 15 minute iese parcă o altă Olimpia.

    Faur are amețeli și se cere afară. Villand intră în locul lui și din păcate facem un pas în spate prea repede. Arădenii presează și atacă cu fundașii la centrul terenului.

    O acțiune pe stânga la care au participat Rus și Vlad a fost continuată în centru de Jorza, mijlocașul l-a deschis undeva la 30 de metri pe Manea, care nejenat de niciun adversar a trimis un șut formidabil la semiînălțime, bară-gol, 2-2 (57). Ai noștri cad pe capete. Iese și Takacs și intră Ciul . Arădenii simt că pot da lovitura și trag din toate pozițiile spre poarta lui Băican. Burlă pătrunde în forță și viteză în stânga, Băican respinge în corner (61).

    Olimpia a reușit să ajungă din nou în situație bună, Boștină a întors mingea pentru Tătaru, al cărui șut din 16 metri a trecut pe lângă (63). În replică, Burlă trage surprinzător de la 20 de metri, puțin pe lângă vinclu (65). O nouă fază spectaculoasă, a lui Hlistei, mijlocașului i-a ieșit ”bicicleta” în stânga careului, a așezat pentru Szekely, reluarea s-a oprit în transversală (74)! Manea a tratat prea lejer o minge la 25 de metri, gazdele au recuperat, dar Muntean a tras defectuos din 8-9 metri dreapta (76). Chindriș încearcă poarta de la 20 de metri, șutul ocolește ținta (80). Avem ocazii cât pentru cinci meciuri. Ultima schimbare și la UTA, iese Szekely, intră Man (82) Iar puștiul de 17 ani abia intrat în joc avea să-i dea lui Curtuiuș o bijuterie de pasă pentru lovitura decisivă. Contraatac arădean Hlistei – Man – Curtuiuș, ultimul trimite din 12 metri pe lângă Băican și e 3-2 pentru roș-albi (84)! Cu ultimele forțe mai aruncăm o minge spre Boștină , iar atacantul nostru obține o lovitură liberă la 20m. Doar că Selagea trimite pe lângă poartă iar în prelungiri nu se mai întâmplă nimic.

    Olimpia pierde trei puncte mari după un meci în care a făcut o primă repriză excelentă dar apoi și-a arătat limitele în a doua… Cu jucători care termină benzina după o oră de joc, cu replieri lente în defensivă și poate cu prea multe mingi aruncate spre Boștină…Și, din păcate, cu un junior în zona mediană total neinspirat și parcă ieșit de trei meciuri din formă.

    Campionatul e abia la început, urmează o deplasare la Tărlungeni de unde clar se pot lua puncte, iar cu toți jucătorii trăgând deodată la această căruță lucrurile pot fi repuse pe drumul bun.

    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE