More

    Careiul se dezvoltă pe credite

    consiliu-carei

    Consilierii locali careieni, reuniţi ieri în şedinţă extraordinară, au aprobat contractarea de către Primăria Carei a unui împrumut de 206.000 lei de la Ministerul Finanţelor pe termen de maxim 10 ani în scopul cofinanţării construcţiei de locuinţe sociale. De asemenea, a fost aprobată contractarea unui alt credit de la Ministerul Finanţelor, în valoare de 138.000 lei, pe maxim 20 de ani, pentru finanţarea corecţiilor financiare aplicate proiectului de renovare a Castelului Karolyi. La primele două proiecte de hotărâre, consilierii liberali s-au abţinut de la vot. Consilierii au aprobat în unanimitate contractarea unui alt credit de la Ministerul Finanţelor, în valoare de 1,144 milioane lei, pentru asigurarea cofinanţării proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată” la nivelul municipiului Carei. Mai precis, Primăria Carei trebuie să asigure o contribuţie de 2% din valoarea investiţiilor realizate în Carei pentru reabilitarea staţiei şi puţurilor de la Doba, schimbarea conductei de aducţiune, respectiv reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare pe raza municipiului. Valoarea totală a investiţiilor este de circa 13 milioane euro.

    Criticat de liberali pe motiv că ar supraîndatora Careiul, primarul Eugen Kovacs a arătat că gradul de îndatorare se calculează anual, în funcţie de veniturile proprii de peste 20 milioane lei, fiind admis un grad de îndatorare de 30%. Anul acesta, Careiul va trebui să plătească rate şi dobânzi în valoare de nouă milioane lei pentru creditul accesat în vederea implementării proiectelor transfrontaliere. Primarul a mai arătat că aceste credite acordate de Ministerul Finanţelor au o dobândă deosebit de avantajoasă.

    Primarul Eugen Kovacs a anunţat că anul acesta va mai supune aprobării Consiliului Local accesarea unui credit de cel puţin cinci milioane de euro pentru asfaltarea străzilor afectate de lucrările de la reţeaua de apă. Tot în şedinţa de ieri au mai fost aprobate rectificarea bugetului local, desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în consiliul de administraţie a unităţilor de învăţământ în anul şcolar 2015-2016, respectiv atribuirea în folosinţă gratuită a unui spaţiu din incinta castelului în favoarea Fundaţiei Grof Karolyi Sandor.
    Szasz Lorand

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE