More

    Echipajul Domide-Nistor s-a întors la Satu Mare cu o mulţime de cupe

    raliu

    Echipajul sătmărean compus din pilotul Ovidiu Domide şi copilotul Daniel Nistor s-au întors de la ediţia a zecea a Transcarpatic Rally, o competiţie care s-a întins pe durata a cinci probe. Şi nu oricum, ci cu un loc doi la general, plus multe alte trofee cucerite la diferite clase.

    În cadrul conferinţei de presă cei doi au vorbit despre aventura de la raliu, o competiţie care s-a întins pe 1200 de km, din care 720 de km probe speciale de pe crestele munţilor până la malul mării, de la Braşov la Neptun.
    În total s-au înscris peste 30 de echipaje din România, Israel, Italia şi Rusia. În clasamentul general, echipajul Domide-Nistor s-a clasat pe doi, după italianul Roberto Camparese. Pe care l-ar fi putut ajunge dacă nu ar fi avut accidentul din penultima specială. “A fost o cursă de orientare şi de viteză, aşa că ai nevoie de o bună navigare, tocmai de aceea îi mulţumesc colegului şi prietenului meu Dani Nistor pentru indicaţii. A fost o cursă solicitantă, nelipsită de incidente în ceea ce ne priveşte. Pe speciala Oneşti – Brăila, la 150 de km/h am lovit o bucată de beton şi era gata să ne răsturnăm. Apoi am pierdut timp până am schimbat jenţile şi cauciucurile făcute praf. Iar ultima specială ne-a întins nervii la maxim. Nu am putut folosi maşina la capacitate maximă din cauza problemelor tehnice şi nu am mai ajuns echipajul italian“, a spus Domide.
    În urma acestui rezultat, cei doi şi-au asigurat titlul naţional la rally-raid, au mai obţinut un loc doi la open inernaţional, un loc întâi la clasa T 1.1, un loc întâi la open naţional şi un loc întâi la clasa naţională.
    De cealaltă parte, copilotul Daniel Nistor a precizat că rezultatele sunt unele foarte bune şi că mulţumeşte presei pentru promovare. “Am venit acasă cu rezultate foarte bune şi vă mulţumim pentru susţinere. Această ediţie a fost cea mai reuşită, eu am mai alergat la altele patru Transcarpatic Rally până acum. Prezenţa multor echipaje din străinătate a crescut nivelul concursului. Competiţia a fost foarte strânsă, bătălia s-a dat până în penultima etapă când am avut acel incident la care Ovi nu are nici o vină. Probabil câştigam dacă nu ne loveam de acel beton. Ne bucurăm că s-a terminat aşa, mai ales că opt echipaje au abandonat pe parcurs din cauze tehnice“, a spus Dani Nistor.
    În ceea ce priveşte anul competiţional în curs, pe 6-7 noiembrie la Timişoara are loc ultima etapă a C.N. de Rally Raid, acolo unde sătmărenii, cum spuneam, sunt campioni deja. Costurile celor doi sportivi de la A-CAR Speed Racind pentru participarea la acest raliu s-a ridicat undeva în jurul sumei de 25.000 de lei. În încheiere, cei doi, Domide şi Nistor nu ar spune nu nici unei participări la Dakar, unde ar fi nevoie de aproximativ 400.000 de euro.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE