More

    Iker Casillas a stabilit nou record de meciuri în Liga Campionilor – 152

    3

    Portarul spaniol Iker Casillas a stabilit, marți seara, un nou record de meciuri jucate în Liga Campionilor la fotbal, 152, cu prilejul partidei câștigate de echipa sa, FC Porto, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 în fața formației Chelsea.

    Casillas (34 ani) l-a depășit pe compatriotul său Xavi Hernandez, cu care se afla la egalitate (151), precizează EFE.

    Fostul jucător al echipei Real Madrid a fost titular la Porto și l-a înfruntat pe Jose Mourinho, antrenorul lui Chelsea, tehnician cu care nu a fost în relații tocmai cordiale în perioada 2010-2013, când ambii au apărat culorile clubului madrilen. Cei doi s-au salutat la finalul jocului de pe ”Dragao”, însă nu a fost nimic ”special”, după cum a precizat Mourinho.

    Casillas a debutat în Champions League în urmă cu 16 ani, pe 15 septembrie 1999, într-un meci terminat la egalitate de Real Madrid cu Olympiakos, la Pireu (3-3).

    Cu Real Madrid, Iker Casillas a câștigat de trei ori cea mai importantă competiție europeană intercluburi, în 2000, 2002 și 2014.

    Jucătorii cu cele mai multe meciuri în Champions League (începând cu faza grupelor):
    152 meciuri: Iker Casillas (Real Madrid 150, Porto 2)
    151 meciuri: Xavi Hernandez (Barcelona)
    142 meciuri: Raul Gonzalez (Real Madrid 130, Schalke 12)
    141 meciuri: Ryan Giggs (Manchester United)
    125 meciuri: Clarence Seedorf (Ajax 11, Real Madrid 25, AC Milan 89)
    124 meciuri: Paul Scholes (Manchester United)
    120 meciuri: Roberto Carlos (Real Madrid 107, Fenerbahce 13)
    116 meciuri: Cristiano Ronaldo (Manchester United 52, Real Madrid 64)
    115 meciuri: Carles Puyol (Barcelona)
    112 meciuri: Thierry Henry (Monaco 9, Barcelona 26, Arsenal 77) etc.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE