More

    DEZASTRU în agricultura sătmăreană. Peste 90.000 de hectare au fost CALAMITATE. Vor CREŞTE şi PREŢURILE?!

    seceta01
    Prefectul Eugeniu Avram a comunicat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, statistica privind pagubele produse în agricultură de seceta din această vară. Concret, peste 90.000 de hectare au fost afectate.

    “La porumb au fost afectate peste 39.000 de hectare, floarea soarelui – 13.000 de hectare, soia – 4.500 de hectare, iar sfecla de zahăr – 2.000 de hectare. Datele se finalizează la Serviciul de monitoriraze al Prefecturii şi la Direcţia Agricolă, urmând să fie transmise către Ministerul Agriculturii, către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, către Guvernul României, în aşa fel încât să îi înştiinţăm despre situaţia din judeţul nostru pe toţi cei care pot să neajute şi să contribuie la finalizarea actului normativ în vederea asigurării despăgubirilor pentru cetăţenii care au suferit ca urmare a acestor condiţii meteo deosebite”, a declarat Eugeniu Avram.

    Zona de vest a judeţului este, de departe, cea mai afectată, în ceea ce priveşte producţia.

    “Valoarea totală a pagubelor estimate de către comisia noastră se ridică la peste 180 de milioane de lei. Avem zone foarte afectate, cu peste 80% culturi calamitate. Este vorba despre comuna Andrid, Tiream, municipiul Carei şi comuna Pir. Este zona cea mai afectată ca şi producţie”, a spus prefectul Avram.

    În schimb, seceta a afectat mai multe suprafeţe agricole din judeţ.

    “Dar ca şi suprafaţă, Căuaşul este foarte afectat, cu peste 4.000 de hectare. La Moftin – 4.000 de hectare, Andrid – 3.000 de hectare, Livada – 3.000 de hectare, Carei – 2.500 de hectare. Acâş – 2.200 de hectare, iar Terebeşti – 2.000 de hectare”, a arătat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

    Nu au fost sesizări din Bârsău, Certeze, cămărzana, Călineşti-Oaş şi Târşolţ.

    După cum ne-a obişnuit până în prezent, Instituţia Prefectului Satu Mare a fost printre primele la nivel naţional în ceea ce priveşte inventarierea pagubelor, urmând ca aceste date să fie transmise la nivel central.

    “Noi suntem la finalul evaluării, printre primii la nivel naţional care am finalizat această inventariere, iar din acest punct de vedere le mulţumesc clar colegilor care au răspuns şi s-au implicat în aceste comisii de evaluare, au făcut un efort extraordinar. Este interesul nostru, al administraţiei, să sprijinim fermierii”, a conchis Eugeniu Avram.

    Din păcate, din cauza întârzierilor înregistrate la nivelul altor judeţe în ceea ce priveşte întocmirea acestor situaţii, fondurile de la Guvernul României şi Uniunea Europeană ar putea să vină cu întârziere.

    “Ni s-a solicitat ca până în data de 30 septembrie să trimitem situaţiile la nivel naţional. Din informaţiile mele, din păcate sunt judeţe multe care sunt în restanţă şi nu ştiu dacă din acest punct de vedere nu va fi o cauză de amânare a înaintării acestui proiect de act normativ către Bruxelles, pentru a fi alocaţi bani din Fondul de Solidaritate. Dar eu sper ca până la finalul să vină banii. Maia les că cetăţenii trebuie sprijiniţi pentru a reînfiinţa culturile agricole”, a precizat prefectul.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE