More

    ALDE Satu Mare a validat o parte din candidații pentru primăriile din județ

    candidati

    În cadrul ședinței de joi, 31 martie, Delegația Permanentă ALDE Satu Mare și-a desemnat candidații pentru 34 de localități din județ. Anunțul a fost făcut de către liderul ALDE Satu Mare, Adrian Ștef și de secretarul general al filialei județene, Claudiu Sulea, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 2 aprilie.

    „Am discutat despre modul în care vom candida în fiecare localitate, am parcurs fiecare localitate, am discutat cu reprezentanții noștri din cadrul organizațiilor locale. Unii și-au exprimat dorința de a candida singuri, separat, pe liste separate, alții de a avea liste comune la nivel local cu partenerii noștri, cu cei de la PSD, să avem liste comune și să susținem câte un singur candidat după caz, sau candidatul ALDE, sau candidatul PSD, iar aicea cu două variante, poate cu liste comune, sau liste separate dar susținând același candidat (…) În urma bilanțului pe care l-am făcut după guvernarea locală în cei patru ani am ajuns la concluzia că există această dorință în organizații de a merge pe același drum unde se înțeleg foarte bine”, a declarat Adrian Ștef.

    În continuare vă prezentăm lista cu cei 34 de candidați: Simion Bărbos (Agriș), Sergiu Marta (Andrid), Kiss Hajnalka (Berveni), Gheorghe Honca (Bixad), Aurel Bojan (Bogdand), Ioan Mureșan (Botiz), Gheorghe Copil (Călinești-Oaș), Florin Ionici (Cămârzana), Josef Pinter (Carei), Marius Roka (Căuaș), Nicolae Ghiurcuța (Cehal), Petru Mihoc (Certeze), Mircea Socaci (Craidorolț), Florinel Andreica (Crucișor), Mihai Ghetina (Doba), Szegedi Istvan (Dorolț), Ioan Bota (Halmeu), Alin Pop (Homoroade), Csintalan Csaba (Lazuri), Mihai Haytas (Livada), Gheorghe Robaș (Medieșu Aurit), Dumitru Mădăras (Micula), Cornel Achim (Moftin), Ioan Cicio (Negrești-Oaș), Ioanuț Sarca (Odoreu), Viorel Cociorva (Pir), Cosmin Kișan (Pomi), Maria Șaitoș (Sanislău), Nicolae Mare Cornea (Socond), Grigore Pop (Târșolț), Niculae Man (Tiream), Ioan Tiution (Turț), Marius Fernea (Valea Vinului) și Daniel Codre (Vetiș).

    Adrian Ștef a mai spus că doar în cursul săptămânii se vor ști exact toți candidații, dar și localitățile unde ALDE va merge separat, sau va susține împreună cu PSD aceeași candidați, pentru funcția de primar.

    „Vom stabili foarte clar cine sunt candidații și care sunt localitățile unde vom avea candidați comuni și liste comune, sau cum vom rămâne cu aceste liste separate.”, a mai declarat Adrian Ștef.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE