More

    Întâlnire pentru modernizarea relației biserică-tineri

    rt1

    În Ardud-Vii a avut loc întâlnirea preoţilor catolici responsabili pentru tineret şi referenţii laici de tineret cu scopul de a discuta provocările momentului.

    Preoţii catolici responsabili pentru tineret şi referenţii laici de tineret de la diferitele dieceze catolice din România au mai avut astfel de acțiuni cu ocazia întâlnirilor naţionale a tinerilor catolici (INTC), dar în ultimii ani s-a afirmat dorinţa întâlnirilor regulate, anuale. Aşa s-a născut întâlnirea de luna trecută de la casa comunitară Helga Vinter din Ardud-Vii, gazda fiind de data aceasta Dieceza Romano Catolică de Satu Mare.

    La iniţiativa preotului responsabil pentru tineret din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România Felix Roca, la întâlnire s-a discutat despre “vocea actualizată” a pastoraţiei tinerilor, acele căi prin care tinerii pot fi azi sensibilizați, şi incluşi în bucuria lui Cristos.

    rt7

    Pr. Felix Roca a ţinut o prezentare în legătură cu această temă, pornind de la gândurile Papei Francisc. Astfel a vorbit despre facilitarea sentimentului unităţii, respectiv importanţa înţelegerii timpului în care trăim. Acesta a întărit afirmaţia lui Don Bosco – nu este de ajuns să iubeşti tinerii, ei trebuie şi să simtă că sunt iubiţi – a spus, nu este destul că Biserica se ocupă de tinerii, are grijă de ei, tinerii trebuie să şi simtă acest lucru.

    Au fost discuții libere cu întrebări extrem de interesante venite din partea tinerilor. Aşa s-a accentuat perfecţionarea prezenţei online a Bisericii locale, stimularea tinerilor în spaţiul virtual şi sporirea întâlnirilor între tinerii de cele două rituri – romano catolic şi greco catolic pentru o înţelegere mai bună, pentru întărirea relaţiilor dintre ei.

    Un punct important al programului l a reprezentat prezența la eveniment a medicului primar Dr. Cristian Tallian, care a vorbit despre diferite tulburări din timpul copilăriei, respectiv adolescenţei, dar şi cum pot fi ajutați aceștia pentru a trece peste obstacolele perioadei. Participanţii la întâlnire au avut ocazia de a se întâlni cu episcopul PS. Eugen Schönberger, dar şi PS. Virgil Bercea, episcop responsabil pentru pastoraţia tinerilor din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România a făcut o vizită în Ardud-Vii, şi a participat activ la discuții.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE