Sfântul Ioan Scărarul a fost un călugăr dintr-o mănăstire de pe muntele Sinai. Este recunoscut ca și sfânt de biserica Romano Catolică și de cea Ortodoxă, fiind sărbatorit de ambele biserici pe data de 30 martie. În bisericile de rit bizantin, Ioan Scărarul este sarbatorit și în a patra duminică a Postului Mare.
Despre viața Sfântului Ioan Scărarul nu există importante surse istorice. Cea mai importantă sursă de informații rămâne Viața sfântului scrisă de un călugăr pe nume Daniel de la mănăstirea Raithu din sudul muntelui Sinai. Studiind istoria Mineiului, cercetatorii au stabilit perioada vieții sfântului spre sfârșitul secolului șapte. Din Viața sfântului reiese că tânărul Ioan a intrat ca și frate de mănăstire la vârsta de 16 ani în mănăstirea Vatos de pe Muntele Sinai, azi numită Mănăstirea Sfânta Ecaterina. A fost inițiat în viața spirituală de către bătrânul călugăr Martirius. După moartea bătrânului, Ioan dorind să înainteze pe calea ascezei s-a retras într-o zonă izolată de la baza muntelui. A trăit în singurătate timp de 20 de ani, studiind viețile sfinților și devenind un călugăr îmbunătățit.
În jurul vârstei de șaptezeci și cinci de ani, călugării de pe muntele Sinai l-au rugat să devină starețul lor. Și-a îndeplinit misiunea cu multă înțelepciune, faima sa răspândindu-se până departe. Însăși Papa Grigorie cel Mare s-a încredințat rugăciunilor starețului și i-a trimis bani pentru zidirea unui spital pe muntele Sinai, destinat ingrijirii călătorilor prin deșert.
Ca și activitate literară a Sfântului, este binecunoscută Scara Paradisului sau a Urcușului Divin. Scara descrie modul în care omul poate să își înalțe sufletul și trupul spre Dumnezeu prin acumularea de virtuți ascetice. Sf. Ioan Scărarul folosește analogia cu Scara lui Iacob din Vechiul Testament pentru a construi discursul său de învățătură spirituală. Fiecare capitol este prezentat ca și treaptă care tratează o temă spirituală diferită. Opera numără 30 de trepte care corespund celor treizeci de ani pe care îi împlinise Mântuitorul Isus la momentul botezului Său. Cele treizeci de trepte sunt sistematizate în trei secțiuni, după cum urmează: primele șapte trepte reprezintă virtuțile generale necesare unei vieți de asceză, în timp ce următoarele nouăsprezece (8-26) dăruiesc îndrumări pentru a depăși viciile construind virtuțile corespunzătoare. Ultimele patru trepte prezintă cele mai înalte virtuți către care tinde viața ascetică. Utima treaptă a scării, dincolo de rugăciune, liniștire și nepătimire este dragostea.
Lucrarea era destinată dintru început călugărilor de la mănăstirea din vecinătatea sfântului, dar ulterior cu mare rapiditate, Scara a devenit una dintre cele mai citite și iubite cărți ale spiritualității bizantine. Opera este citită și azi în creștinătatea răsăriteană în mod special în perioada Postului Mare ca și pregătire pentru sărbătorirea Paștilor. Deseori lucrarea este citită la trapeză în mănăstiri și de asemenea este prevăzută ca și lectură recomandată a Postului în cartea liturgică a Triodului.
Icoana Scării divinului urcuș, zugrăvește o scară care leagă Cerurile cu pământul amintind imaginea din cartea Facerii 28,12. Mai mulți călugări sunt reprezentați urcând scara, iar în capăt Isus este pregătit pentru a-i primi în Paradis. De asemenea sunt prezenți și îngerii care ajută pe cei ce urcă, în timp ce diferiți demoni aruncă săgeți și încearcă să îi tragă în jos pe asceți, fiind indiferentă treapta pe care se găsesc. Mai multe versiuni ale icoanei zugrăvesc cel puțin o persoană aflată în cădere. La baza urcușului, Ioan Scărarul este prezent indicând calea spre desăvârșire, însoțit fiind de cete de călugări.
Sperăm că prin aceste rănduri am reușit să vă stârnesc curiozitatea de a lectura opera Sfântului Ioan Scărarul și făcând acest lucru, de ce nu, să îi urmați exemplul în drumul spre împlinirea voastră spirituală.
Laurențiu Costin
