More

    Muzsnay Zsolt: „Mi-a plăcut atitudinea, dar nu am avut ocazii“

    Șoimii Pâncota și-a complicat viața în lupta pentru salvarea de la retrogradare după înfrângerea suferită pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare. Șutul lui Buhăescu a decis confruntarea din Podgorie de sâmbătă dimineață, iar cele două formații au făcut rocada în clasament, echipa arădeană fiind pentru prima dată în acest sezon pe loc direct retrogradabil.

    „Din păcate e al doilea eșec consecutiv, dar țin să felicit echipa pentru efortul depus, a fost un joc cât de cât haotic din ambele părți. Un meci de uzură, de luptă, în care din păcate noi am avut doar un atacant, nu ne-am creat ocazii, ne-am apărat bine pentru că nici ei nu au avut ocazii, cu excepția acelui șut. Pe mine mă frământă tinerii care sunt fără curaj, aș vrea să aibă mai mult curaj. Atitudinea a fost în creștere, dar din păcate am luat acel gol repede și am alergat după rezultate. După atâtea probleme care au fost în jurul echipei e greu să mai revii după ce iei gol așa de repede. Eu felicit echipa pentru atitudine, ca și joc mai avem de lucrat enorm“, a declarat Zsolt Muzsnay.

    Chiar dacă Pâncota a avut un om în plus timp de aproape 25 de minute, acest lucru nu s-a văzut concret și pe teren, unde raportul de forțe a rămas egal. „Planul nostru a fost să forțăm în ultimele 20 de minute, pentru că nu am vrut să riscăm mai repede și să luăm încă un gol, pentru că ne-ar fi fost foarte greu să revenim de la 0 – 2. Dar din păcate am luat și noi roșu și s-a restabilit echilibrul numeric. Am vrut să împingem jocul până în ultimele 20 de minute, atunci am fi riscat, am vrut să scot un fundaș și să introduc un jucător ofensiv. Mă bucură însă atitudinea jucătorilor, chiar și al tinerilor. Dar trebuia mai mult curaj, mai ales la Vasi, care a avut mai multe minute la dispoziție decât Farcaș. Îmi asum această înfrângere, dar trebuie să mergem înainte“, a mai punctat fostul antrenor al celor de la Luceafărul Oradea.

    „Eu încerc să facem o treabă cât mai bună și sper să câștigăm la Reșița și să salvăm echipa de la retrogradare. Toate meciurile sunt foarte grele, fiindcă echipele sunt cam la același nivel, un singur șut a decis jocul de acum cu Satu Mare. Din păcate am luat golul din minge pierdută la mijlocul terenului, la fel am luat și cu Brașovul“, a mai declarat Muzsnay.

    Mircea Bolba: ”Nu cred că s-a decis aici soarta salvării..!”
    Disputa dintre Olimpia și formația arădeană de liga a doua a avut dublu rol pentru oaspeții orășelului din Arad. Pe lângă miza sportivă pusă în joc, cei din Satu Mare ar fi avut probleme mari și din punct de vedere financiar.

    Antrenorul Mircea Bolba a recunoscut la finalul confruntării cu Pâncota că un eventual insucces ar fi adus probleme mari pentru formația sa: „La noi întotdeauna sunt probleme cu banii de la Consiliu, pentru că durează până se aprobă, până ne intră în conturi, până îi putem folosi. Dar într-adevăr, dacă am fi pierdut acest meci, problemele ar fi fost mult mai mari“.

    Despre jocul de sâmbătă dimineață, tehnicianul celor de la Satu Mare a precizat: „S-au confruntat două echipe cu mare nevoie de puncte, de aici a rezultat un meci greu, dârz, care pe alocuri a depășit limitele fair play-ului. Felicit echipa mea pentru victorie și le urez multă baftă celor de la Pâncota. Faptul că s-a jucat mai dur îl pun pe seama mizei partidei, pentru că, dacă noi am fi pierdut acest meci, ar fi trebuit să așteptăm o eventuală retragere a celor de la U Cluj pentru a ne mai salva de la retrogradare. Nu cred că s-a decis în acest moment soarta salvării, pentru că mai sunt multe meciuri de jucat, multe puncte puse în joc și fiecare punct va conta. Legat de arbitraj, vreau doar să spun că a greșit de fiecare parte, dar nu cred că a făcut-o decisiv în vederea stabilirii învingătoarei“.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE