More

    Carte de identitate falsă descoperită la Petea

    O tânără din Buzău este cercetată de polițiștii de frontieră pentru că a încercat să iasă din țară folosind o carte de identitate falsă. Totodată, și persoana care i-a procurat documentul tinerei este cercetată de către polițiștii de frontieră.

    Joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din țară ca pasageră într-un autocar a cărui destinație era Portugalia, Paula M., în vârstă de 32 de ani, din județul Buzău. La controlul de frontieră, tânăra a prezentat o carte de identitate românească, poliţiştii de frontieră constatând că aceasta nu întrunea elementele de formă și de fond ale unui document autentic.
    În urma verificărilor efectuate s- a constatat că datele înscrise erau aceleași cu cele reale, dar femeia deține o carte de identitate provizorie, care expirase în iulie 2012.

    Paula M. a declarat că a primit cartea de identitate cu care s-a legitimat de la Valerica D., din județul Bacău, pasageră și ea în autocarul respectiv și cu care de altfel intenționa să călătorească până în Portugalia.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE