More

    Alice Ardelean se luptă în “German MMA Championship”

    alice1

    Sătmăreanca Alice Ardelean va lupta sâmbătă în cadrul celei de-a 8-a ediții a Galei „German MMA Championship”.

    Turneul va avea loc în orașul german Castrop-Rauxel. Alice va lupta la categoria de 52 de kg, unde o va avea ca adversară pe Aitek Emadi.

    „Este cea mai mare promoție din Germania GMC (German MMA Championship) care a ajuns la ediția a VIII-a. Am participat și la ediția precedentă unde am învins-o pe Daniela Kortmann prin KO în runda a treia. Acum lupt cu Aitek Emadi tot la 52 de kg. Sunt foarte motivată și fericită că am ocazia să lupt din nou în această promoție”, ne-a spus Alice Ardelean care este la a doua luptă în acest circuit.

    “Am luptat de asemenea în GMC7 unde am câştigat prin TKO cu Daniela Kortmann” ne-a mai mărturisit sătmăreanca.

    În prezent, luptătoarea din Satu Mare se antrenează la No Limit Fight Academy Erlensee „unde îl am ca antrenor pe Anyelo Ruth, unul dintre cei mai buni antrenori de striking din Germania, iar la partea de sol mă antrenez cu Franco De Leonardis. Vreau să câştig, sunt pregătită şi motivată. Şi îmi doresc din suflet ca victoria să i-o pot dedica unchiului meu, Roatiș Vasile, care a decedat de curând ! Va rămâne un exemplu de ambiție pentru mine”, a recunoscut, evident emoţionată, Alice.

    Gala va începe la ora 17 şi îi ţinem pumnii inimoasei şi… frumoasei luptătoare din Sătmar!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE