More

    Veselie la Jandarmerie!

    jandarmerie-(1)

    În cadrul activității a fost prezentată oferta de școlarizare în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și au fost distribuite materiale preventiv-educative din cadrul Campaniei Naționale Copilărie și adolescență fără griji.

    În cadrul programului ”Școala altfel”, profesorii mai multor școli s-au gândit să îi ducă pe cei mici într-un loc cu adevărat nou și altfel pentru ei. Astfel că, ieri, au ales să facă o vizită Unității Jandarmeriei Satu Mare. Sute de copii au umplut curtea unității, de unde, pentru câteva ore, s-au auzit numai aplauze și strigăte entuziaste. Programul a început la ora 10.00, când instituția și-a deschis larg porțile pentru micii sătmăreni.

    Jandarmii au pregătit pentru copilași multe surprize și un program atractiv, acesta cuprinzând: ateliere de prezentare a materialelor și tehnicii din dotarea jandarmilor — autovehicule, armament, tehnica de comunicații, precum și o serie de exerciții de intervenție antiteroristă.

    ”Jandarmeria Satu Mare desfășoară astăzi Ziua Porților Deschise. Această activitate este dedicată tuturor copiilor și cadrelor didactice din județul Satu Mare. Ne bucurăm să îi avem pe toți aici! Am pregătit multe activități și ateliere pentru cei mici. Evident, nici surprizele dulci nu vor lipsi. Totodată, asigurăm cadrele didactice că, în continuare, vom face demersuri pentru a sprijini procesul educaţional”, a declarat Camelia Lucuț, purtător de cuvânt Jandarmeria Satu Mare.

    La încheierea demonstrațiilor făcute de jandarmi, cei mici au avut posibilitatea să vadă îndeaproape armele, echipamentele și mașinile Jandarmeriei. Cu multă curiozitate și entuziasm au explorat și le-au adresat jandarmilor întrebări, aceștia răspunzându-le cu drag și răbdare tuturor.

    Pe lângă faptul că jandarmii le-au făcut celor mici dimineața frumoasă și veselă, aceștia au dorit să îi și îndulcească pe cei mici. Așadar, la finalul programului, fiecare copilaș a primit câte o gogoașă.

    De asemenea, în cadrul activității a fost prezentată oferta de școlarizare în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și au fost distribuite materiale preventiv-educative din cadrul Campaniei Naționale Copilărie și adolescență fără griji.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE