Există o serie de legende care vorbesc despre o reţea de tunele subterane care ar face legătura între castelele medievale din comuna Medieşu Aurit şi oraşele Ardud şi Carei. Potrivit legendei locale, acestea traversează oraşul Satu Mare, pe sub râul Someş.
La Medieşu Aurit, Ardud şi Carei întâlnim cele mai importante castele medievale din această zonă de ţară. Castelul Lonia din Medieşu Aurit a fost construit între anii 1620 şi 1657, de Sigismund Lonia, în cel mai pur stil renascentist, stil care mai poate fi întâlnit doar la câteva castele din Slovacia.
După moartea lui Sigismund Lonia, întreaga avere, inclusiv castelul de la Medieşu Aurit, a ajuns în administrarea Cămării Regale. Mai târziu, a fost cumpărat de familia Wesselenyi, după care a fost moştenit de familia Teleki, iar în 1920 regele Carol al II-ea al României a cumpărat castelul. În 1944, castelul a fost folosit ca spital militar, iar în timpul retragerii armatei germane a fost incendiat şi a ajuns o ruină. De-a lungul timpului, localnicii au furat cărămizile şi şi-au construit case cu ele. Astăzi, mai există doar câteva ziduri şi ancadramente ale ferestrelor şi uşilor.
Legenda spune că salonul acestui etaj avea tavanul acoperit cu aur, motiv pentru care localitatea a fost numită Medieşu Aurit. Potrivit legendei, de sub acest castel ar porni un tunel care făcea legătura cu castelul din Ardud care, la rândul lui, ar fi legat, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.
Ascunzişul principelui Rakoczi al II-lea
O altă legendă păstrată din bătrâni spune că Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, a fugit prin tunelul secret de sub cetatea Ardud de urmăritorii săi din armata austriacă. Acesta ar fi avut trei căi de acces şi a fost în aşa fel conceput încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor, ba mai mult a inversat potcoavele cailor pentru a induce în eroare inamicul. Prin acelaşi tunel legenda spune că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei. Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu. Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit.
Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră. Se spune că, de-a lungul secolelor, au fost tineri care s-au aventurat în galerii, însă nu au mai văzut niciodată lumina zilei.
Cale subterană pentru atelaje cu cai
Bătrânii mai spun că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor şi că era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai. Din Medieş puteau ajunge la Ardud, iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului.
“Toate acestea pot avea un sâmbure de adevăr însă nu cred că tehnologia acelor vremuri permitea o asemenea lucrare grandioasă. Sigur există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate. Din această categorie face parte şi tunelul care traversează râul Someş, cam pe unde se află acum Podul Decebal. Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune scriitorul şi actualul director al Muzeului Judeţean, Felician Pop.
Nicolae Ghişan
