Nesimțire și tupeu! Bolizi parcați pe locurile rezervate persoanelor cu handicap



Nesimțirea nu este un handicap! Asta ar trebui să o știe și cei care-și parchează mașinile pe spațiile rezervate persoanelor cu handicap fără ca ei să aibă o legitimație care să ateste gradul de handicap. Din păcate, a devenit o practică din ce în ce mai întâlnită ca mulți șoferi să-și parcheze mașinile de lux pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități din spațiile hipermarket-urilor din Satu Mare.
Un internaut ne-a trimis câteva fotografii cu două mașini care ocupau locurile rezervate persoanelor cu dizabilități de la Lidl, asta în condițiile în care în parcarea hipermarketului existau destule locuri de parcare libere. „Asta este deja nesimțire și tupeu! Erau locuri destule unde să-și poată parca mașinile, dar ei au ales să-și etaleze meltenismul. Nu înțeleg de ce paznicii de acolo nu le-au atras atenția”, ne-a semnalat cetățeanul indignat.
Probabil, “boii” care parchează pe acele locuri se gândesc că acestea, fiind pe spațiul privat al unui hipermarket, nu intră sub incidența legii. Ceea ce e total greșit. Din contră, în cazul parcărilor hipermarketurilor, zona, deși privată, este considerată ca având utilitate publică. Drept urmare intră sub incidența Codului Rutier și a noii Legi din 2020 cu privire la amenzile aplicate celor care parchează în mod ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Amenda este cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei. Totodată, mașina poate fi ridicată cu totul de pe spațiul respectiv.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts