O bucată de lemn care ar proveni din crucea pe care a fost răstignit Iisus, descoperită în Turcia

O bucată de lemn care ar proveni din crucea pe care a fost răstignit Iisus, descoperită în Turcia

O bucată de lemn, despre care arheologii spun că ar fi putut să provină din crucea pe care a fost răstignit Iisus, a fost descoperită în biserica Balatlar din Turcia.

În timp ce executau o serie de săpături în locul în care se află străvechea biserică Balatlar, o construcţie datând din secolul al VII-lea e.n. din Sinop, un oraş turcesc de pe ţărmul Mării Negre, arheologii au descoperit un cufăr din piatră ce conţinea mai multe obiecte care ar putea avea o legătură directă cu Iisus Hristos, informează huffingtonpost.com.

Profesorul Gülgün Köroğlu, coordonatorul săpăturilor arheologice, a declarat: "Am descoperit un artefact sfânt în cufăr. Este o bucată dintr-o cruce şi noi credem că a făcut parte din crucea pe care a fost răstignit Iisus. Cufărul din piatră este foarte important pentru noi. Are o anumită istorie şi este cel mai important artefact pe care l-am descoperit până acum".

Cufărul din piatră a fost transportat la un laborator de analize ştiinţifice unde va face obiectul unor cercetări viitoare. Forma sa sugerează faptul că a fost un fel de obiect de depozitare pentru relicvele unui sfânt, potrivit arheologilor turci, care au prezentat reprezentanţilor presei şi o bucată din piatră în care era gravată o cruce.

Multe biserici susţin că posedă relicve din aşa-zisa "cruce adevărată", însă autenticitatea acelor obiecte nu este recunoscută de mulţi clerici şi cercetători. Teologul protestant John Calvin spunea: "Dacă toate bucăţile pe care am putea să le strângem (de la acele biserici, n.r.) ar fi adunate într-un singur loc, ar forma o grămadă mare cât o corabie".

Pe de altă parte, arheologul francez din secolul al XIX-lea Charles Rohault de Fleury a spus că toate relicvele catalogate adunate împreună ar constitui doar o treime din greutatea unei cruci care avea înălţimea de 3,6 metri.

Însă ce s-a întâmplat cu crucea lui Iisus şi ce a devenit ea de-a lungul secolelor? Legenda spune că mama împăratului Constantin, Elena, a găsit crucea la Ierusalim şi a împărţit bucăţi din acel lemn sfânt liderilor religioşi din Ierusalim, Roma şi Constantinopol.

Biserica Balatlar, construită în anul 660 e.n., s-a dovedit o sursă bogată în descoperiri arheologice. Echipa coordonată de profesorul Köroğlu a descoperit în acel sit, pe lângă cufărul din piatră, ruinele unei vechi băi romane şi peste 1.000 de schelete umane, de la începerea săpăturilor în 2009.

sursa: mediafax

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble