Sătmărean trimis în judecată de DNA

Sătmărean trimis în judecată de DNA
|

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor V.A. din Satu Mare şi A.V., persoane fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iunie-octombrie 2013, inculpaţii V.A. şi A.V. i-au pretins unui denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, suma de 3 milioane lei, invocând o influenţă asupra fostului ministru al finanţelor, Chiţoiu Daniel, cu promisiunea că îl vor determina pe acesta să deblocheze fonduri pentru SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea). Prin acest demers, denunţătorul urma să-şi recupereze banii pe care SC Termocentrale SA Oradea (CET Oradea) îi datora în schimbul cărbunelui livrat de societatea denunţătorului. În aceeaşi perioadă, inculpaţii V.A. şi A.V., prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul Guvernului României (Ministerul Economiei), i-au pretins aceluiaşi denunţător un comision de 18% din valoarea unui contract de 9.150.900 lei. De această dată, inculpaţii i-au promis că îi vor determina pe funcţionarii respectivi să atribuie, direct, către societatea comercială administrată de denunţător, un contract ce avea ca obiect ecologizarea şi conservarea unei cariere din judeţul Bihor.

Creanţă de 30 milioane lei faţă de CET Oradea Potrivit procurorilor DNA, din anul 1992, societatea denunţătorului livrează anual către CET Oradea cantitatea de 600 – 650.000 tone cărbune energetic – lignit. CET Oradea a înregistrat în permanenţă întârzieri la plata contravalorii cărbunelui energetic livrat de către această societate, iar începând cu data de 15.05.2013, a încetat plăţile către societatea furnizoare, valoarea facturilor neachitate la data de 12.06.2013 pentru marfa livrată a ajuns la suma de 24.724.496 lei, iar la penalităţi la 6.269.631 lei, astfel că CET Oradea avea în data de 12.06.2013 faţă de respectiva societate o datorie de 30.994.128 lei. Societatea denunţătorului are în proprietate şi o carieră de cărbuni situată în judeţul Bihor.

Prin H.G. 313/2002 s-a înfiinţat în cadrul Ministerului Economiei Societatea Comercială de Conservare şi Închidere a Minelor “Conversmin” S.A. Potrivit H.G. 898/22.08.2002 şi a Legii 85/2003 (Legea minelor), cariera de cărbuni a fost cuprinsă în etapa VI a Programului de conservare şi închidere/ecologizare a minelor, fiind prevăzută pentru această activitate o sumă de 9.150.900 lei.

Doi inculpaţi influenţi Din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul anului 2013, inculpaţii V.A. şi A.V. l-au cunoscut prin intermediul unei alte persoane pe administratorul societăţii comerciale, care este denunţător în cauză. În acest context, inculpaţii V.A. şi A.V. au aflat de faptul că CET Oradea are faţă de societatea respectivă din Oradea o datorie totală de 30.994.128 lei, dar şi că mina aflată în proprietatea SC Maestro Trading SRL Oradea intră în Programul de conservare şi închidere/ecologizare, existând posibilitatea ca activitatea de conservare şi ecologizare a carierei să fie făcută chiar de societatea denunţătorului.

Inculpaţii V.A. şi A.V. sunt în relaţii de prietenie, susţinând că desfăşoară afaceri împreună, deşi nu s-a făcut dovada existenţei vreunui contract de afaceri comun. Dacă în cazul inculpatului V.A. putem vorbi de o persoană cu influenţe reale în rândul funcţionarilor sau oamenilor politici din municipiul Satu Mare, în cazul inculpatului A.V. a rezultat fără echivoc că acesta are o relaţie strânsă atât cu oameni politici cu funcţie de decizie, cât şi cu oameni de afaceri aflaţi în relaţii de prietenie cu funcţionari cu putere de decizie.

Mită de 3 milioane lei şi 18% din contract Profitând de aceste relaţii, inculpatul A.V., secondat de inculpatul V.A., în cursul lunii iunie 2013, în mod direct, s-a angajat în faţa denunţătorului că poate să-l determine pe ministrul Finanţelor de la aceea dată, numitul Daniel Chiţoiu, să aloce fonduri pentru CET Oradea, în aşa fel încât societatea denunţătorului care poprise conturile debitoarei, să-şi recupereze creanţa în valoare de 24.724.496 lei. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul A.V., secondat de inculpatul V.A., prevalându-se de o influenţă asupra unor funcţionari neprecizaţi la acea dată din cadrul Ministerului Economiei, a promis că poate să-i determine să dispună atribuirea directă către societatea denunţătorului a contractului de conservare şi ecologizare a carierei din judeţul Bihor, în valoare de 9.150.900 lei.

Pentru aceste influenţe, cei doi inculpaţi V.A. şi A.V. i-au pretins denunţătorului suma de 3.000.000 lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de închidere şi ecologizare a carierei. Pentru a fi mai convingător, inculpatul A.V. a schiţat pe o coală de hârtie şi o schemă în care indica ministerele la care îşi va trafica influenţa, dar şi suma de bani pretinsă şi comisionul de 18%. Aşa cum a rezultat din probele administrate, inculpatul A.V. avea o relaţionare reală, directă şi indirectă cu persoane care puteau, prin prisma poziţiilor deţinute, să determine actele promise denunţătorului. Astfel că, pentru a-i întări denunţătorului convingerea că aceste influenţe de care s-a prevalat în faţa lui sunt reale, prin intermediul inculpatului V.A. i-a cerut susnumitului să meargă în Bucureşti pentru a discuta în mod direct cu persoanele influente invocate şi pentru a-l convinge că se fac demersurile promise în vederea alocării sumei de 24.000.000 lei către CET Oradea şi atribuirii contractului de conservare şi ecologizare a carierei.

Denunţătorul, amăgit cu întâlniri şi promisiuni Astfel, în 11.06.2013 şi 28.07.2013, la solicitarea inculpaţilor V.A. şi A.V., denunţătorul s-a deplasat în Bucureşti pentru noi discuţii cu aceştia, discuţii care au avut acelaşi subiect, respectiv exercitarea influenţei asupra unor funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi Economiei, în vederea determinării lor să efectueze actele promise denunţătorului. În data de 7.08.2013, pentru că denunţătorul era plecat din ţară, la iniţiativa inculpaţilor V.A. şi A.V., la Bucureşti s-a deplasat o persoană din familia denunţătorului. Aceasta a participat la o întâlnire intermediată de către inculpatul A.V., cu o persoană din anturajul unui fost ministru, cu preşedintele de la acea dată al unei agenţii şi cu un om de afaceri.

Dacă în cazul întâlnirilor avute cu inculpaţii V.A. şi A.V. s-a discutat şi de folosul material al acestora (3.000.000 lei şi 18% din valoarea unui contract de aproximativ 9.000.000 lei), la întâlnirea din data de 7.08.2013, persoanele participante nu au pomenit nimic de vreun câştig patrimonial, ci doar şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta societatea, în vederea recuperării creanţei de 24.000.000 lei de la CET Oradea şi obţinerea contractului de conservare şi ecologizare a carierei.

Cu toate că promisiunile de intervenţie în vederea alocării de fonduri către CET Oradea şi atribuirea contractului de conservare şi ecologizare a carierei Vărzari II au fost făcute şi reiterate cu ocazia fiecărei întâlniri directe avute cu denunţătorul, ultima în data de 10.10.2013, la sediul societăţii din Oradea, din probele administrate în cauză, a rezultat că acestea nu s-au concretizat, motivul invocat fiind conjunctura politică nefavorabilă de la finele anului 2013.

Niciun demers identificat la Ministerul Economiei Potrivit aceloraşi probe, influenţa şi intervenţia promisă de către inculpaţii V.A. şi A.V. au rămas doar la stadiul de demersuri făcute la persoane care prin prisma poziţiilor lor puteau într-adevăr influenţa şi determina pe unii demnitari să efectueze acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu, care aveau legătură directă cu societatea din Oradea. În data de 10.10.2013, când a avut loc şi ultima întâlnire cu denunţătorul, inculpaţii V.A. şi A.V. au reiterat pretenţiile lor, ca urmare a influenţelor pe care au susţinut că le-au exercitat şi le exercită la diferiţi demnitari, unul dintre ei fiind Daniel Chiţoiu - ministru de finanţe la acea dată.

Astfel, inculpaţii V.A. şi A.V. au pretins din nou de la denunţător suma de 3.000.000 lei şi un procent de 18% din valoarea contractului de conservare şi ecologizare a carierei, foloase care, conform înţelegerii, urmau să fie primite doar după ce actele promise erau îndeplinite, adică după ce societatea din Oradea şi-ar fi recuperat de la CET Oradea creanţa de 24.724.496 lei şi i s-ar fi atribuit contractul de conservare şi ecologizare a carierei în valoare de 9.150.900 lei.

Cu toate că s-au prevalat de o influenţă pe care puteau să o exercite asupra unei persoane din Ministerul Economiei, nu au fost identificate la această autoritate acte sau înscrisuri care să ateste vreo intenţie din partea ministerului de a atribui contractul de conservare şi ecologizare a carierei către societatea din Oradea, motivul principal fiind lipsa resurselor bugetare. În mod similar, şi în cazul datoriei pe care CET Oradea o avea faţă de societatea din Oradea, nu au fost identificate demersuri pe care debitorul să le fi făcut la Ministerul Finanţelor, astfel încât să genereze o decizie de alocare de fonduri din partea ministrului.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare.

Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble