După ce ani la rând restanţele sătmărenilor la plata creditelor bancare au crescut, în primele patru luni ale acestui an au înregistrat o scădere de peste 10 milioane de lei, conform BNR. Potrivit reprezentanţilor băncilor, acest lucru se datorează şi faptului că în ultimii ani creditările la persoanele fizice au fost foarte puţine.
Restanţele scad de la lună la lună La finele anului 2013, valoarea restanţelor pe care sătmărenii le aveau la creditele bancare se cifra la 342,2 milioane de lei, din care 156 milioane la creditele în lei şi 186 de milioane de lei la cele în valută. Lună de lună, sătmărenii s-au străduit să-şi mai achite din ele, astfel că la finele lunii aprilie, acestea au ajuns la 331,9 milioane de lei, din care 150,3 milioane la creditele în lei şi 181,6 milioane de lei la cele în valută. La un calcul simplu, se poate constata că, în doar patru luni, valoarea restanţelor sătmărenilor la bănci a scăzut cu 10,3 milioane de lei. Astfel, la creditele în lei restanţele au scăzut cu 5,9 milioane de lei, în timp ce la cele în valută au scăzut cu 4,4 milioane de lei.
Reprezentanţii băncilor sunt de părere că acest lucru este posibil datorită faptului că sătmărenii au reuşit să scape de povara creditelor. “A fost o perioadă în care se puteau achiziţiona produse din magazine doar cu buletinul. Imediat a apărut recesiunea economică, astfel că mulţi dintre creditaţi nu au mai reuşit să-şi plătească ratele la bancă. Treptat, însă, o parte dintre aceste credite au fost achitate, astfel că se ajunge în situaţia în care restanţele se află pe un uşor trend descendent”, a precizat directorul unei sucursale de bancă din Satu Mare.
Creditări puţine Potrivit aceluiaşi director de bancă, sătmărenii reuşesc să-şi mai achite din datoriile faţă de bănci şi datorită faptului că în ultimii ani băncile au acordat foarte greu credite pentru cetăţeni. “Cetăţenii au trebuit să se descurce fără credite bancare deoarece băncile nu le-au mai acordat atât de uşor ca şi înainte. Chiar şi aşa, sătmărenii au reuşit să achite încet datoriile la bănci neavând alte sarcini de asemenea natură”, a spus directorul de bancă.
Reprezentanţii băncilor sunt de părere că valoarea datoriilor va continua să scadă şi în perioada următoare de timp deoarece clienţii care au credite în valută ar putea plăti rata la cursul semnării contractului. Curtea Europeană de Justiţie a decis, la începutul acestei luni, în cazul unei bănci din Ungaria, că prevederea din contractul de credit care stabileşte plata ratei la un curs mai mare decât cel de la data la care s-a luat creditul poate fi considerată clauză abuzivă. Informaţia este extrem de importantă pentru toţi cei care au credite în valută. Astfel că, indiferent că este vorba de franci elveţieni, euro sau dolari, ei ar putea obţine dreptul de a le plăti la cursul de la data acordării.
Florin Dura




















