Principala caracteristică a unui contrabandist de ţigări ucrainene este dispreţul faţă de lege. Deşi o încalcă în mod grosolan, contrabandistul ajunge să se creadă un adevărat haiduc, care le oferă concetăţenilor săi ţigări la un preţ mai scăzut. Bineînţeles că reuşeşte să obţină şi profituri însemnate de pe urma activităţii sale, dar acest lucru nu îl deranjează absolut deloc. Chiar dacă nu există un tipar clar în privinţa vârstei şi a locurilor din care provin, există în schimb o diferenţiere clară în privinţa inteligenţei. În timp ce unii vor rămâne o viaţă întreagă doar simpli executanţi, alţi contrabandişti fac carieră în domeniu, ajungând să-şi formeze propriile grupări.
Dispreţ faţă de lege În primul rând, la fel ca şi oricare alt infractor, contrabandistul de ţigări manifestă un dispreţ faţă de lege. Acesta pune pe primul plan câştigurile financiare pe care le realizează în urma activităţii ilicite pe care o desfăşoară. “Contrabandistul este conştient că încalcă legea, însă nu prea îi pasă de acest lucru. Mai degrabă se gândeşte la banii pe care îi va câştiga de pe urma contrabandei. În opinia sa, riscurile de a fi prins cântăresc mai puţin decât potenţialul profit”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, un ofiţer din cadrul Poliţiei de frontieră, specializat în combaterea contrabandei cu ţigări.
Contrabandiştii se autoconving că activităţile lor nici nu sunt chiar atât de ilegale. “Contrabandiştii îşi creează de-a lungul timpului un fel de mecanism interior de protecţie. Aceştia încearcă să se convingă, ba chiar şi pe alţii, că ceea ce fac nici nu este atât de grav. În opinia lor, nu fac rău nimănui, ba chiar îi ajută pe oameni să aibă acces la ţigări mai ieftine decât cele din magazine”, ne-a declarat sursa citată.
Contrabandişti de toate vârstele În privinţa vârstei, nu există o categorisire prea clară. În cadrul anchetelor derulate, poliţiştii de frontieră au întâlnit contrabandişti din toate categoriile de vârstă. Monitorizând cazurile instrumentate de poliţiştii de frontieră sătmăreni, de contrabandă se ocupă de la tineri până la vârstnici. Aproape în întregime cei implicaţi în actele de contrabandă sunt bărbaţi. Au existat de-a lungul anilor şi câteva cazuri izolate în care au fost implicate şi câteva femei.
În privinţa locului din care provin, cei mai mulţi contrabandişti locuiesc în satele şi comunele apropiate de frontiera româno-ucraineană. Astfel, aceştia cunosc foarte bine terenul pe care acţionează, uneori mai bine decât poliţiştii de frontieră. Ţigările aduse în ţară de aceştia sunt preluate de grupuri din alte zone ale ţării, care le plasează mai departe sau se ocupă cu comercializarea lor cu amănuntul. La fel se întâmplă şi prin Vama Halmeu, unde au fost prinşi cu ţigări ascunse în maşini atât locuitori din localităţile apropiate, dar şi din alte zone ale judeţului, ba chiar şi din alte judeţe ale ţării. De asemenea, au fost prinşi destul de mulţi cetăţeni maghiari şi ucraineni.
Inteligenţii coordonează, proştii execută În privinţa inteligenţei, contrabandiştii pot fi împărţiţi în mai multe categorii. Există simplii executanţi, care lucrează în slujba unor lideri, de obicei mai inteligenţi. Aceştia riscă cel mai mult şi, de regulă, se aleg cu cei mai puţini bani. Aceştia nu vor depăşi niciodată stadiul de simpli executanţi.
Însă există şi contrabandişti mai inteligenţi, care îşi asumă rolul de lideri. Unii dintre ei ajung, cu timpul, să îşi formeze adevărate grupări de crimă organizată, structurate pe paliere, în care fiecare membru are atribuţiile foarte clar stabilite. Aceşti lideri se ocupă şi de tentativele de corupere a poliţiştilor de frontieră. Asemenea preocupări nu sunt la îndemâna oricărui tăntălău, ne-a declarat sursa citată. În unele cazuri liderii reuşesc să îşi organizeze atât de eficient activităţile grupărilor pe care le conduc încât anihilarea lor constituie o sarcină extrem de dificilă pentru oamenii legii, uneori de-a dreptul imposibilă.
Szasz Lorand




















